Biografia lui n-a făcut istorie în viaţa teatrală românească, dar rolurile lui au făcut senzaţie, ca şi cum aşa ar fi trebuit să fie. Nimeni nu l-a numit “Inegalabilul”, “Marele actor”, “Cel unic”, dar toată lumea i-a recunoscut genialitatea.
Nimeni nu l-a numit “Inegalabilul”, “Marele actor”, “Cel unic”, dar toată lumea i-a recunoscut genialitatea.
Biografia lui n-a făcut istorie în viaţa teatrală românească, dar rolurile lui au făcut senzaţie, ca şi cum aşa ar fi trebuit să fie. “Anii mei de teatru sunt mulţi petrecuţi pe scândurile unor scene de provincie, spunea Ştefan Mihăilescu-Brăila într-un interviu. Am jucat acolo un număr însemnat de roluri: «Dezertorul», «Năpasta», «Bădăranii», «Mielul turbat», «Inspectorul de poliţie». N-am avut parte să studiez la Institutul de Teatru. Şi asta a însemnat pentru mine o strădanie continuă pentru însuşirea meseriei. Am avut de luptat cu succesul, cu hazul pe care îl stârneam pe scenă, cu efectul ieftin. Şi pot spune că am reuşit. A-l juca pe Brecht înseamnă o călătorie culturală. A găsi linia unui rol înseamnă studiu. Am jucat roluri mari şi roluri mici. Când eram Arturo Ui mai jucam şi-un rolişor în «Motanul încălţat». Rolul lui Arturo Ui era greu, m-am înfruntat cu el. Reuşita, dacă se poate vorbi despre asta, se datorează şi celor întâlniţi în toţi anii mei de meserie. Urc pe scenă cu sufletul la gură ca acum 20 de ani, când eram actor amator. Îmi place să fac publicul să râdă. Dar când EL râde, vreau să-i fie limpede de ce râde! Când îl fac pe Arturo Ui vreau să-l înţeleagă şi să-l urască. Aceasta este profesia mea. EU fac oamenii să iubească.”
ATIPIC. Regizorilor le era frică de EL, îl distribuiau greu. Partenerii, bieţi oameni pe acest pământ, îi căutau mai degrabă “sordidul” din viaţă decât “fantasticul” de pe scenă. Era
