Ţarcuri, apă murdară şi peşti morţi reprezintă tratamentul de care au parte lebedele negre, raţele mandarine şi gâştele de Nil aduse pe lacurile bucureştene. În total 553 de păsări exotice vor pluti pe lacurile din Bucureşti, ca urmare a punerii în aplicare a unui proiect iniţiat de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti. Păsările exotice ţinute în ţarcurile de pe lacurile Herăstrău, Cişmigiu sau Bordei trezesc mai degrabă mila decât încântarea trecătorilor.
Lebedele negre sau albe, raţele mandarine sau gâştele de Nil plutesc pe apa stătută din lacuri, ce răspândeşte un miros greu, şi înoată într-un spaţiu limitat.
În Herăstrău, lebedele negre ciugulesc mălai sau boabe cu vitamine şi beau apă murdară din lacul pe care, nu departe, pluteşte un crap mort.
Păsările sunt ţinute în ţarc şi păzite de agenţi de pază, care, la orele amiezii, ori stau adăpostiţi la umbră, ori sunt la masă.
Doi poliţişti comunitari străbat însă aleile Herăstrăului, iar despre soarta lebedelor din ţarc nu ştiu mare lucru. Doar că mai mor sau se îmbolnăvesc şi sunt rapid înlocuite cu alte exemplare de cei de la firma Aqua Nereida, în a cărei proprietate se află păsările.
„Sunt de vreo două luni în ţarc, iar de când le-au adus, unele s-au îmbolnăvit, dar a venit proprietarul care le-a luat şi a adus altele în loc. Au probleme mai ales cu picioarele”, spune unul dintre poliţiştii comunitari care supraveghează Parcul Herăstrău.
Lângă ţarcul din Herăstrău plutesc peşti morţi
Biologii, contrariaţi
Cristina Dobrotă, decanul Facultăţii de Biologie şi Geologie, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca, spune că aceste păsări exotice se pot acomoda la condiţiile de mediu din ţara noastră numai dacă sunt apropiate de cele ale locurilor din care sunt aduse.
„Ar