Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vecinii noştri, scoicile lor şi bucătarul acestora

Publicat in Dilema Veche, joi 30 august 2012 ·

Am scris acum cîţiva ani că nu mi se pare că între litoralul românesc şi cel bulgăresc ar fi diferenţe chiar aşa de mari pe cît se spune. Am primit o mulţime de critici. Astăzi aş face precizarea că depinde şi de unde priveşti lucrurile sau de unde vii. Adică, dacă ajungi pe litoralul bulgaro-român dinspre Grecia, dinspre muntele Olimp, de exemplu, nu poţi decît să constaţi o mare sărăcie şi o respingătoare urîţenie în ambele ţări. Dacă însă mergi la Balcic dinspre staţiunea Olimp a noastră (decăzută într-un hal inimaginabil), vei distinge unele nuanţe în favoarea bulgarilor. Nu vorbesc de castelul reginei Maria, cu ale sale grădini (care acum arată splendid, după ce în urmă cu vreo zece ani erau destul de părăginite), ci de mici amănunte care, însumate, aduc în cele din urmă Bulgaria în postura de principală destinaţie externă a românilor (statisticile anului trecut vorbesc despre 1,5 milioane de români care au călătorit în Bulgaria, cifră semnificativă, chiar dacă nu toţi au mers pe litoral sau au călătorit în calitate de turişti). E limpede că litoralul lor prosperă într-o foarte mare măsură prin atragerea românilor. Preţurile mai mici şi mîncarea mai bună sînt motive deja bine ştiute. Dincolo de asta, bulgarii ştiu să-şi pună în valoare marfa şi prin adoptarea unui comportament mai modest şi mai plăcut decît cel al negustorilor noştri. DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorLa terasele din Balcic, de lîngă amintitul castel (de fapt un fel de conac destul de ciudat), construit de regina noastră în scurtul răstimp cît România a stăpînit Cadrilaterul, eşti întîmpinat cu „Bine aţi venit!“ şi cu steagul românesc afişat, fără nici o problemă, alături de cel bulgăresc. Poţi plăti direct în lei, chiar dacă la un curs ceva mai prost decît la casele de schimb. De asemenea, vei găsi o listă de meniu în româneşte. 90% dintr

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum 51 minute
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum 56 minute
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum o ora
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Ministerul Apărării continuă campania de recrutare pentru soldaţi - gradaţi profesionişti / Sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti

News.ro acum 29 minute
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni, că va contina campania de recrutare pentru soldaţi gradaţi profesionişti şi a menţionat că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum 2 ore
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum o ora
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 2 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°