Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CONCERTUL IRON MAIDEN la Bucureşti: Restricţii de trafic, miercuri, pe două bulevarde

Publicat in Mediafax, luni 22 iulie 2013 ·

O serie de restricţii de circulaţie vor fi impuse, miercuri, pe Bulevardul Libertăţii, precum şi pe Bulevardul Unirii, pentru concertul susţinut de grupul britanic Iron Maiden, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, informează organizatorii.

Restricţionarea este valabilă în intervalul orar 12.00 - 03.00 (până în data de 25 iulie) pe Bulevardul Libertăţii, între Bulevardul Naţiunile Unite şi Calea 13 Septembrie. Pentru buna desfăşurare a concertului, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Bulevardul Unirii, între Bulevardul I.C Brătianu şi Piaţa Constituţiei începând cu data de 24 iulie, orele 00.00, pâna la data de 25 iulie 2013, orele 03.00.

În ziua concertului, accesul publicului se va face la ora 16.30. Accesul se va face în două zone de pe B-dul Republicii - dinspre Calea 13 Septembrie şi dinspre B-dul Naţiunilor Unite.

Astfel, miercuri, în Piaţa Constituţiei, grupul britanic Iron Maiden prezintă, în premieră în România, grandiosul show desfăşurat sub egida turneului "Maiden England".

În deschidere vor concerta grupurile Voodoo Six şi Anthrax. În ziua concertului, publicul va putea cumpăra bilete şi de la punctele de vânzare Eventim ce vor fi amplasate în Piaţa Constituţiei. Eventim recomandă ca biletele să fie cumpărate din timp pentru a evita cozile de la locaţie. În ziua evenimentului biletele sunt disponibile şi în reţeaua de magazine partenere: Orange, Vodafone, Domo, Cărtureşti şi Humanitas.

Preţurile biletelor variază în funcţie de zonă, astfel fanii Iron Maiden vor plăti 255, 60 lei pentru un loc în Golden Circle, 202, 35 lei la Silver Circle şi 170, 40 lei la Normal Circle.

În zona de concert nu va fi permis accesul cu sticle (inclusiv sticlele de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve şi alte alimente, artificii, bannere susţinute de beţe, scaune, arme, spray-uri, bău

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 29 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 44 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Nicușor Dan conduce în primul sondaj realizat de PSD după ce Gabriela Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei. Piedone, locul 3

HotNews acum o ora
Nicușor Dan ar câștiga alegerile pentru Primăria Generală cu 31% din voturi, în timp ce Gabriela Firea, candidata PSD proaspăt intrată în cursă, s-ar clasa pe locul 2 cu 24 de procente, urmată de Cristian Popescu Piedone (PUSL), cu 20%, potrivit unu

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum o ora
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 4 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Rezultate Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc de duminică, 28 aprilie

Adevarul acum 26 minute
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc au loc duminică, 28 aprilie, după ce la cele de joi, 25 aprilie, Loteria Română a acordat peste 18.900 de câștiguri în valoare totală de peste 1,03 milioane de lei.

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°