Ani de zile i s-a reproşat publicităţii româneşti că îi nedreptăţeşte pe bătrîni. Ani de zile s-a obiectat că reclamele de la noi exaltă exclusiv tinereţea, fericirea şi traiul bun. Bătrînii nu apăreau în reclame decît ca să fie pocniţi cu fripturi de pui în cap; să zboare cît colo, propulsaţi de scaune pe arcuri, la butonarea vreunui comesean poznaş; să se vaite de prostată, de reumatism, de placă dentară caducă; să privească scandalizaţi şi tîmpi exuberanţa tinerilor; sau cel mult să imite caricatural şi anacronic comportamentul acestora.
Pensionarii, cu faţa la perete!
Strategii media n-au contenit să explice: din păcate, persoanele vîrstnice din România nu sînt (deocamdată) un public interesant pentru anunţători; întrucît le lipseşte puterea de cumpărare (nemaipunînd la socoteală că "seniorii" sînt peste tot în lume o categorie reticentă, conservatoare, greu de urnit din vechile obiceiuri de consum). Nimănui nu-i place să recunoască realitatea: pensionarii români, deşi se uită-n disperare la televizor, nu constituie un target pentru mesajele comerciale, pe care - săracii - le înghit de cele mai multe ori cu noduri...
Da, poate că ar fi nobil şi înălţător să existe mai multe programe pe specificul vîrstei a treia; dar nu poţi pretinde operatorilor comerciali să preia în acest sens rolul televiziunii publice.
O inflexiune ideologică s-a înregistrat anul trecut, cînd un producător de medicamente a iniţiat o campanie (mai mult sau mai puţin) civică, împotriva sclerozei. Să facem ce putem pentru bătrînii noştri - se spunea, cu vizorul pus pe copiii (şi nepoţii) valizi financiar. Cărora în subsidiar li se sugera şi adevărul implacabil cum că bătrîneţea e totuşi o boală care ne paşte pe toţi... În fond, consumatorul adult de azi va fi bătrînul sastisit de mîine; ca să ţi-l fidelizezi şi să ţi-l păstrezi hedonic şi cheltuitor pînă hăt, dincolo