Gardienii publici din Tirgu Frumos au surprins trei indivizi, care, cu unelte potrivite, au incercat sa demonteze componentele din aluminiu de la o instalatie de alimentare cu furaje din cadrul Avicolei Razboieni. In noaptea de 11/12 aprilie, o patrula de serviciu la unitatea amintita a observat trei persoane care au sarit gardul si s-au apucat de mesterit la una din instalatii. Gardienii i-au somat si au inceput urmarirea, reusind sa-l prinda doar pe unul dintre hoti - Gheorghe C. (27 de ani), din Razboieni. Acesta avea asupra sa o trusa de chei necesare demontarii pieselor din aluminiu de la unul din utilajele aflate in curtea unitatii. A fost predat politistilor din Tirgu Frumos, care, in timpul cercetarilor au avut surpriza sa constate ca tanarul nu era la prima hotie. Perchezitia facuta la domiciliul acestuia a scos la iveala cinci capace din fonta de la gurile de canal din incinta aceleiasi ferme, furate cu o noapte inainte. Valoarea prejudiciului, destul de importanta (peste cinci milioane de lei), a fost recuperata in totalitate.
Un alt individ amator al capacelor de canal a fost depistat in Iasi, pe 10 aprilie. Vlad C. (55 de ani) a fost depistat in timp ce transporta prin parcul Saulescu, cu un carucior, un capac luat de pe gura de canal din strada Crisan. Hotul a fost apoi predat politistilor de la Sectia III care vor continua cercetarile. In ultimul timp se observa ca si furtul de capace de canal tinde sa devina o "moda", hotii preferandu-le pentru ca sunt relativ usor de luat si destul de bine platite la centrele de achizitie a materialelor refolosibile.
Cristian DONOSE
Gardienii publici din Tirgu Frumos au surprins trei indivizi, care, cu unelte potrivite, au incercat sa demonteze componentele din aluminiu de la o instalatie de alimentare cu furaje din cadrul Avicolei Razboieni. In noaptea de 11/12 aprilie, o patrula de serviciu