Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unităţile de cult pot cere sprijin financiar până la sfârşitul lunii

Publicat in Gazeta Noua, marți 9 aprilie 2013 ·

6,7 miliarde lei vechi sunt banii pe care Consiliul Judeţean i-a prevăzut pentru acordarea de sprijin financiar unităţilor de cult, până la sfârşitul acestei luni bisericile putând depune proiecte.

Bisericile şi alte unităţi de cult din judeţ pot solicita Consiliului Judeţean sprijin financiar pentru diverse activităţi sau lucrări aflate în derulare sau pe care le au în plan, doar că acordarea se va face în urma unor evaluări. Luna trecută, consilierii judeţeni au aprobat un ghid al solicitantului pentru acordarea acestor fonduri, suma disponibilă în acest sens fiind de 675.000 lei (6,7 miliarde lei vechi).

Dosarele depuse vor fi analizate de către specialişti din Direcţia Buget - Finanţe a Consiliului Judeţean. Punctajul maxim pe care îl poate obţine un solicitant este 500 puncte (sunt şase criterii, punctate de la 50 la 150 puncte, care au în vedere cheltuielile necesare întreţinerii şi funcţionării unităţii de cult fără venituri sau cu venituri mici, cheltuielile necesare pentru construirea şi repararea lăcaşului, cheltuielile pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor de patrimoniu, cheltuielile necesare pentru desfăşurarea unor activităţi de asistenţă socială, numărul de credincioşi conform ultimului recensământ şi dacă obiectivul este înscris în lista monumentelor istorice din judeţ). La dosar vor fi depuse, conform prevederilor din ghid, o serie de documente justificative pentru lucrările de reparaţii, de pictură etc., care să ateste stadiul lucrărilor, în ghid specificându-se clar „dacă sumele nu au fost justificate în totalitate, dosarul nu se ia în considerare”.

Nu se acceptă ca justificare a cheltuielilor facturile plătite înainte de primirea ajutorului financiar sau emise în anii precedenţi acordării sprijinului financiar, chiar dacă acestea au fost plătite după primirea ajutorului financiar. Documentele justificative pentru

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Intesa Sanpaolo finalizează achiziția First Bank. Grupul își dublează astfel prezența în România

HotNews acum 47 minute
Intesa Sanpaolo a finalizat cu succes achiziția grupului românesc First Bank S.A. (România) de la fondul privat de investiții cu sediul în SUA J.C. Flowers & Co, potrivit unui comunicat al băncii transmis vineri. Marco Elio Rottigni Intesa Sanpaolo

Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă ca să facă un video: "Eu nu fac politică de nicio culoare"

HotNews acum o ora
Poliţistul Valer Kovacs, care este anchetat de IGPR după Diana Şoşoacă s-a filmat pe motocicleta lui din dotare, spune, într-un live pe Facebook în care cere susținerea oamenilor, că filmarea senatoarei „nu e un mesaj de propagandă politică”. Diana

Până în 3.000 de cetăţeni români din străinătate s-au înregistrat, din aprilie şi până în prezent, pentru a vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

News.ro acum o ora
Un număr de 1.420 cetăţeni români care se află în străinătate s-au înregistrat la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), din luna aprilie şi până vineri dimineaţă, pentru a vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare din 2024 şi 1.471 pentru

ANPC a controlat aproape 1.000 de operatori economici care comercializează jucării, la aproximativ 90% fiind constatate nereguli/ Au fost date amenzi de peste patru milioane de lei

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat aproape 1.000 de operatori economici care comercializează jucării şi au dat amenzi de peste patru milioane de lei.

Ciucă spune că nu s-a discutat în coaliţie despre majorarea pragului de neimpozitare a pensiilor

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, declară despre majorarea salariului minim că a fost o decizie aprobată în coaliţie iar motivul pentru care s-a transferat pentru săptămâna viitoare a fost menţinerea nivelului amenzilor la la salariul minim de 3.300

Vin banii pentru milioane de români. Cardurile de alimente vor fi încărcate cu o nouă tranşă

Mediafax acum 45 minute
„Încărcarea cardurilor de alimente(tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei va începe din data de 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25

UPDATE- Donald Trump, găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul pentru banii tăinuiţi. Sentinţa va fi dată pe 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden. Susţinătorii îndeamnă la violenţă

News.ro acum 2 ore
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

ANM: Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Ce regiuni sunt vizate

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o atenționare nowcasting tip Cod galben de furtuni. Avertizarea vizează ploi torențiale, vijelii și grindină pentru județele Maramureș, Cluj, Satu Mare și Sălaj. Localitățile vizate de aver

Ziua Copilului în statistici: Numărul de copii născuţi în 2023 este cel mai mic din 1930

Mediafax acum 2 ore
Numărul copiilor s-a redus în ultimul an cu 80.700, iar numărul de copii născuţi în 2023 este cel mai mic din 1930 până în prezent, notează Ziarul Financiar. Doar 70% dintre copiii cu vârsta de şcoală sunt înscrişi în învăţământ.

Câciu: Potrivit datelor publicate de Eurostat privind dinamica investiţiilor în anul 2023, România a avut cea mai ridicată pondere a investiţiilor productive în PIB din ultimii 11 ani

News.ro acum 42 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a subliniat faptul că datele Eurostat privind dinamica investiţiilor din anul trecut arată că România a avut cea mai ridicată pondere a investiţiilor productive în PIB din ultimii 11 ani.

Vremea

București
acum

29°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/30°
dum.

19°/31°
lun.

21°/33°
Iasi
acum

28°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/30°
lun.

16°/29°
Constanta
acum

27°
vin.

16°/27°
sâm.

18°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

18°/25°