Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Focşaniul va avea city manager

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 26 aprilie 2013 ·

Municipiul Focşani va avea în viitorul apropiat un administrator public (city manager), în condiţiile în care primarul Decebal Bacinschi s-a plâns ieri că volumul de muncă la nivelul Primăriei este foarte mare, iar personalul insuficient. Consilierii locali au votat în cadrul şedinţei ordinare de ieri aprobarea organigramei, statului de funcţii şi a numărului de personal pentru Primăria Focşani. Consilierul Liviu Oloeriu a propus un amendament prin care a solicitat ca din cele cinci noi posturi care urmau să fie aprobate să rămână doar unul, acela de administrator public. Acest post urmează să fie scos la concurs, viitorul city manager fiind în directa subordonare a primarului Decebal Bacinschi, care îi va şi stabili atribuţiile. Salarizarea city manager-ului va fi la nivelul de salarizare al secretarului municipiului. Actualul secretar al Primăriei Focşani, Eduard Corhană, are un salariu anual de 44.000 lei, potrivit declaraţiei de avere din anul 2012.

Edilul Decebal Bacinschi a spus că aprobarea acestui post este benefică, în condiţiile în care la nivelul municipiului sunt derulate în prezent multe investiţii, iar personalul din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei Focşani este insuficient. ”Nu mai pot să fac faţă cu personalul actual. Sunt foarte multe proiecte şi investiţii care se derulează în prezent în municipiu, sunt cred peste 15 firme care lucrează în momentul acesta în Focşani, iar aparatul Primăriei care se ocupă de aceste probleme este scăzut”, a spus primarul Decebal Bacinschi.

Noua organigramă, modificată prin hotărâre de Consiliu Local, va fi transmisă spre avizare către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

Municipiul Focşani va avea în viitorul apropiat un administrator public (city manager), în condiţiile în care primarul Decebal Bacinschi s-a plâns ieri că volumul de muncă la niv

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 31 minute
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic, internat la Terapie Intensivă după intervenția suferită! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena

Cancan acum o ora
Vești îngrijorătoare despre stare de sănătate a lui Florin Piersic (88 de ani). Actorul se află în stare gravă la secția de Terapie Intensivă din cadrul Institutului Inimii din Cluj. Luni, 29 aprilie 2024, maestrul a ajuns de urgență pe masa de oper

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 43 minute
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

Ziua Constanta acum 48 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români aflați permanent sau temporar ori care intenționează să călătorească în Republica Elenă că miercuri, 1 mai 2024, au fost anunțate greve și perturbări în sectorul transportului public. P

Simona Halep a primit un nou wild card. La ce turneu a fost invitată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Simona Halep a primit o invitaţie pentru Trophee Clarins, turneu care va avea loc între 13 și 19 mai și la care vor participa alte două românce, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian.

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind energia eoliană offshore, adoptată de Camera Deputaților în prima parte a lunii, în calitate de cameră decizională. Decret pentru promulgarea Legii privind energia eoliană offshore (PL-x 119/11.0

În județul Călărași O fetiță de 4 ani și bunica acesteia au decedat una după alta. Cauza încă nu este elucidată

Ziua Constanta acum 3 ore
În cursul zilei de 29.04.2024, s-a înregistrat un eveniment tragic în județul Călărași, decedând în aceeași zi, în cursul dimineții, o fetiță de 4 ani și, în jurul prânzului, bunica acesteia. Evenimentul a fost notificat inițial ca suspiciune de t

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 3 ore
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Trump a fost amendat cu 9.000 de dolari, iar judecătorul de la New York îl ameninţă cu închisoarea dacă va continua să ignore ordinele de a nu-i mai critica pe cei implicaţi în dosarul „Stormy Daniels”

News.ro acum o ora
Judecătorul care prezidează procesul penal de la New York al lui Donald Trump l-a acuzat marţi pe fostul preşedinte american de sfidare a curţii şi l-a amendat cu 9.000 de dolari pentru declaraţii care, în opinia sa, au încălcat un ordin dat anterio

Circulaţia feroviară, oprită temporar între haltele Palanca şi Simbrea, în judeţul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată/ Un tren pe ruta Braşov-Iaşi staţionează la Palanca

News.ro acum 3 ore
Circulaţia feroviară este întreruptă, marţi după-amiază, între haltele Palanca şi Simbrea, judeţul Bacău, după ce un camion s-a răsturnat pe calea ferată. Un tren pe ruta Braşov-Iaşi staţionează la Palanca, până la eliberarea căii ferate.

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

16°
mar.

13°/16°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°