Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colţu’ meu / Boitor, jos mâna de pe DGASPC!

Publicat in Gazeta de Maramures, luni 18 noiembrie 2013 ·

Acest director general crede că este cel mai tare din parcare. Are o rezistenţă incredibilă la situaţii din zona penalului, a cazurilor cu probleme. Are dosare la DNA, sunt rapoarte care îl scot vinovat în cazuri foarte grave. Are multe case, proprietăţi, ceea ce nu se justifică cu un salariu de director la stat.

Boitor a aplicat cu succes schema după care s-au îmbogăţit o mulţime de români. Iei dintr-un loc şi pui în altul. Dacă acel „altul” se nimereşte a fi puşculiţa ta, e cu atât mai bine. Problema este că el a alimentat şi alte puşculiţe, probabil, altfel nu se explică de ce este ţinut în braţe de atât de mulţi. Eu cred că Boitor îi are la mână pe unii din cei care au sau au avut putere de decizie. Indivizii care fac astfel de afaceri au şi talentul de a se asocia cu fel şi fel de şefi.

Nu ştii niciodată când ai nevoie de respectivul. Aşa că e mai bine să dai şi la alţii!Noi aşteptăm!Pe de altă parte, am atât de multe informaţii, că m-am şi speriat, la un moment dat. Îmi spuneam în gând: „Nu vă mai săturaţi!”.Se pare că nu. Mai nou, Boitor încearcă să anihileze pe cei care nu răspund la comanda lui, pe cei care ies în peisaj. Are cereri absurde. După ce aprobă ceva, cere explicaţii de ce ai făcut ceva. Nu se poate!

Domnule Boitor, DGASPC nu este moşia dumneavoastră, deşi se pare că aveţi „uzu’ fructul” de pe ea. Dar nu vă mai legaţi de oamenii din Direcţie.

Este târziu, tăvălugul a pornit şi, dacă faceţi pipi contra vântului, vă veţi uda pe pantaloni, pe pantofi, peste tot! Domnule Boitor, fiţi bărbat şi faceţi ce este de făcut, dar nu vă războiţi cu femeile care vor să muncească, cinstit, corect, care nu pleacă capul la o ameninţare, care au în vedere situaţia copiilor, nu cea personală!

În timp ce eu gândeam aceste lucruri, nervos fiind, unde credeţi că a fost domnul Boitor? În Italia, evident. Lucrează la un proiect ce

Articolul in Gazeta de Maramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 33 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 5 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°