Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duşa: În acest an Armata va începe programul de înzestrare cu avioane de vânătoare

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 17 mai 2013 ·

Armata va începe în acest an programul de înzestrare cu avioane de vânătoare, declară ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, potrivit căruia "orientarea" va fi către avioanele care satisfac solicitările de securitate ale MApN, dar şi către cele pe care le au deja alte armate.

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că programul de înzestrare cu avioane de vânătoare va începe în acest an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Eu în acest an voi realiza acest obiectiv al Armatei, de a începe programul de înzestrare cu avioane de vânătoare, cu avioane multirol, pentru că rezerva de acţiune a avioanelor MIG mai este până în 2017, iar misiunea pe care trebuie să o îndeplinească aviaţia de vânătoare trebuie să fie continuă, mai ales că noi suntem stat al Uniunii Europene, suntem şi graniţă a UE pe graniţa cu Ucraina, Moldova şi Marea Neagră, o zonă foarte importantă şi va trebui să creăm această capabilitate până în 2017, astfel încât să ne asigurăm poliţia aeriană şi supravegherea spaţiului aerian al ţării pe care o realizează MApN", a spus Duşa.

El a adăugat că orientarea va fi spre avioane multirol care să satisfacă şi solicitările de securitate ale MApN aprobate prin hotărârea CSAT, dar şi către cele deţinute deja de alte armate, deoarece atunci când există şi în dotarea altor armate şi există o uniune a statelor care deţin avioane multirol întreţinerea este mai ieftină.

Potrivit ministrului, modernizarea şi înzestrarea Armatei depinde de bugetul Ministerului Apărării Naţionale.

La începutul anului, ministrul Apărării a primit mandat din partea CSAT ca în următoarele luni să încheie negocierile privind achiziţionarea unor avioane multirol aflate deja în uz, declara atunci premierul Victor Ponta.

Tot atunci, Mircea Duşa spunea că doreşte ca în prima parte a acestui an

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°