Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Lovită în stradă de un poliţist comunitar

Publicat in Adevarul, vineri 1 mai 2009 ·

Agentul, care se afla în afara orelor de serviciu, a fost filmat cu telefonul mobil de un sucevean

O scenă de coşmar s-a petrecută ieri după-amiază în centrul Sucevei. Zeci de oameni au văzut cum în zona Piaţa Mare un poliţist comunitar a avut un comportament violent faţă de o femeie, de 48 de ani, care cerşea. Incidentul a fost filmat de un trecător cu un telefon mobil, iar imaginile arată cum agentul Gheorghe Cremeniţchi i-a cerut femeii să părăsească zona, după ce i-a luat cu forţa bastonul şi o plasă cu lucruri. Cerşetoarea a refuzat să se ridice şi a început să înjure poliţistul.

La refuzul acesteia, agentul a lovit-o cu piciorul şi a târât-o câţiva metri. „Femeia a încercat să îl muşte de mână pe agent, în timp ce el încerca să o convingă să se ridice din acel loc, de aceea a târât-o“, a declarat Viorel Horodenciuc, şeful Poliţiei Comunitare.

A acţionat în afara serviciului

Agentul Gheorghe Cremeniţchi este angajat al Poliţiei Comunitare de aproape un an. În momentul în care s-a petrecut incidentul din stradă, bărbatul mergea spre serviciu, pentru a intra în tura de după-amiază. „Agentul Cremeniţchi era competent să ia măsuri, dar nu a dat dovadă de tact. Am terminat de întocmit dosarul de anchetă internă şi va fi prezentat Comisiei de Disciplină a Primăriei Suceava, pentru a fi luată o decizie”, a mai declarat şeful Poliţiei Comunitare.

Cerea sfaturi de cerşit de la poliţişti

Conform informaţiilor deţinute de poliţişti, femeia este aptă de muncă, dar preferă să cerşească pentru a-şi câştiga existenţa. Cerşetoarea este din judeţul Teleorman şi are doi copii. Cu câteva zile înainte de incident, femeia a venit la sediul Poliţiei Comunitare, ca agenţii să-i indice un loc în care să-şi „practice meseria“ fără probleme.

„Când cerşeşte, simulează muţenia, dar capătă glas ca să înjure. Am dat de un unchi de-al ei din Botoşani,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 9 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 4 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°