Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legea minelor se va aplica inclusiv proiectului minier Roşia Montană

Publicat in Ziua de Cluj, luni 9 decembrie 2013 ·

Legea minelor, ce va intra marţi la votul final al Camerei Deputaţilor, for decizional, şi care prevede că în exploatările din România nu pot fi folosite tehnologii care afectează mediul şi obligă, totodată, la folosirea celei mai avansate tehnologii, se va aplica inclusiv proiectului Roşia Montană

Declaraţia a fost făcută marţi seară de către preşedintele Comisiei de Industrii din Cameră, Iulian Iancu, după ce Legea minelor a fost adoptată de Comisiile reunite de Industrii şi Administraţie din Cameră.

Iancu a precizat că elementele de noutate absolută prevăzute de Legea minelor sunt cele legate de faptul că nicio exploatare din România nu va putea să înceapă fără ca înainte statul român să facă public acest lucru în toate etapele şi fără ca să se organizeze o licitaţie în modul cel mai transparent cu putinţă, impunând toate criteriile necesare, după ce a luat de la populaţie toate observaţiile privind exploatarea respectivă.

Iancu a spus că statul e obligat, prin Legea minelor, să străbată toate fazele privind protecţia sitului arheologic, dacă e cazul, protecţia mediului. De asemenea, statul este obligat să se asigure că tehnologia despre care se vorbeşte este una care nu afectează mediul, nu afectează populaţia şi nu pune în pericol viitorul unor comunităţi sau viitorul unor regiuni întregi. El a precizat că Legea obligă autorităţile să facă informări publice transparente, inclusiv online.

Întrebat ce se va întâmpla cu proiectul minier Roşia Montană, în condiţiile prevederilor Legii minelor, Iancu a spus că toate proictele de acest gen, care au generat foarte mare suspiciune, vor avea un foarte mare suport de protecţie din partea populaţiei.

"Populaţia României a fost foarte îngrijorată de faptul că o tehnologie anume ar putea să fie promovată în ciuda opoziţiei şi rezervelor pe care le are populaţia. De la această lege, autorităţile

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în stațiunea Mamaia. Ce se știe despre identitatea victimei

Ziare.com acum 54 minute
IPJ Constanța a anunțat că un bărbat de aproximativ 50 de ani s-a înecat în mare, în staţiunea Mamaia, trupul acestuia fiind găsit duminică dimineaţă, 28 aprilie. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că pompi

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum 51 minute
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”

News.ro acum o ora
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a conf

Mesaje de Florii. Ce urări le puteţi face celor dragi cu ocazia onomasticii

Mediafax acum 2 ore
Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi sărbătoarea celor care poartă nume de flori, se sărbătoreşte în această duminică, pe 28 aprilie. Iată câteva sugestii de urări pentru cei care sunt sărbătoriţi de Florii.

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 4 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

Irak: o nouă lege anti-LGBT+ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare

News.ro acum 3 ore
Parlamentul irakian a adoptat, sâmbătă, o lege care incriminează relaţiile homosexuale şi tranziţiile de gen, cu pedepse de până la 15 ani de închisoare, după un proiect iniţial care prevedea pedeapsa cu moartea, relatează AFP. Ca reacţie, ONG-ul Am

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

16°
dum.

12°/17°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°