Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un deputat german din partidul Angelei Merkel sugerează Italiei să renunţe la zona euro

Publicat in Gandul, vineri 1 martie 2013 ·

Un deputat german din cadrul partidului conservator CDU (Uniunea Creştin-Democrată), condus de Angela Merkel, a declarat pentru site-ul cotidianului Handelsblatt că Italia ar trebui să părăsească zona euro, dacă nu se va ajunge la formarea unei majorităţi stabile proeuropene, relatează AFP.

"Dacă o ţară nu reuşeşte să convingă majoritatea populaţiei sale de respectarea angajamentelor pe care singură şi le-a asumat pentru ca moneda unică să funcţioneze, nu i se poate cere din exterior să voteze din nou, ci ar trebui să i se permită să revină la moneda naţională", a declarat Klaus-Peter Willsch, un cunoscut deputat eurosceptic CDU ce face parte dintr-un grup minoritar în cadrul partidului.

"Dacă vrem să revenim la o coexistenţă paşnică şi respectuoasă în Europa şi să luăm în serios dreptul popoarelor la autodeterminare, trebuie să ieşim din ideologia «euro-europeană»", a argumentat el.

Grupul eurosceptic din cadrul partidului liberal FDP, aliatul lui Merkel la guvernare, a pledat, de asemenea, în favoarea ieşirii Italiei din zona euro.

"Dacă euro vrea să supravieţuiască, trebuie să devină o monedă care respiră. Membrii, care nu reuşesc sau nu pot fi performanţi din punct de vedere economic, trebuie să poată ieşi din acest club monetar", a apreciat Frank Schäffler, liderul grupului liberal eurosceptic.

Alegerile legislative din Italia de duminică şi luni au dus la o situaţie politică foarte complicată. Niciun partid nu are moajoritate clară şi formarea unei coaliţii guvernamentale pare nesigură.

În Europa, votul a fost perceput ca o respingere a politicilor de austeritate promovate, în special, de Germania.

Joi, după o reuniune la Berlin cu preşedintele italian Giorgio Napolitano, într-un comunicat, cancelarul german "şi-a exprimat încrederea în privinţa responsabilităţii forţelor politice din Italia".

Un deputat ger

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 23 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Irina Begu s-a calificat cu emoţii în sferturi la turneul ITF de la Wiesbaden

Mediafax acum 35 minute
Irina Camelia Begu a reuşit joi să obţină calificarea în sferturile de finală ale turneului de tenis de categorie W100, de la Wiesbaden (Germania). Românca s-a impus greu, în trei seturi, cu 4-6, 6-1, 7-6 (2). În turul trei, Begu o va întâlni pe ucr

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°