Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caz închis (I)/ de Stelian Ţurlea

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 24 mai 2013 ·

Emil Sorescu a murit în noaptea de 5 spre 6 decembrie 2011, probabil după miezul nopţii, nu se putea stabili cu precizie ora, nici nu avea prea multă importanţă pentru cei care descoperiseră cadavrul.

Locuia singur într-o casă veche, somptuoasă, care aparţinuse pe vremuri unor boieri moldoveni rătăciţi prin Bucureşti, pierduţi la ocnă după venirea comuniştilor, în care trăiseră pe rând mai multe generaţii de securişti. Emil Sorescu se mutase după revoluţie, după ce devenise limpede că nu mai exista vreo rudă care să revendice clădirea. Erau mai multe camere la parter şi tot atâtea la etajul la care urca o scară lată de lemn, cu ornamente înnegrite de vreme. Primul lucru ce le trecu prin minte poliţiştilor veniţi să constate decesul era că unui singur om nu-i trebuia o hardughie cât un hotel. Etajul gemea de cărţi, ca într-o bibliotecă publică, li se părea prea mult. Dar nu era cazul să cârtească.

Cu atâtea camere, omul murise în bucătărie, ca un sărăntoc, cu capul căzut pe masă, lângă o sticlă cu vin desfăcută, cu două pahare în faţă, unul pe jumătate plin. Nu se ştie cine a cerut de îndată să nu se comunice nimic presei. Era cumva un beţiv, dar, fiind persoană publică foarte cunoscută, trebuia trecut totul sub tăcere?

La etaj se afla biroul în care obişnuia să citească şi să-şi scrie cărţile. Poliţiştii au găsit câteva foi acoperite cu un scris mărunt de bărbat încăpăţânat şi hotărât, un pix negru aruncat peste ele. Următoarea carte? Aproape toată lumea ştia că Emil Sorescu încă scria de mână, recurgea la laptop doar când îşi transcria şi corecta manuscrisele. Poliţiştii s-au uitat în fugă la conţinutul acelor pagini, niciuna nu părea să aibă vreo legătură cu ce descoperiseră ei la parter. În tot biroul n-au găsit nicio scrisoare de adio sau care să explice vreun gest al sinuciderii. Nici în altă parte în casă. Nu exista niciun coş cu hârtii

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 45 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 56 minute
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum 57 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Laurenţiu Reghecampf a reclamat că i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune în valoare de 400.000 de euro

Adevarul acum o ora
Laurenţiu Reghecampf a făcut plângere la poliție după ce i-au dispărut un bolid de lux și o ambarcațiune din Snagov, potrivit surselor Știrilor ProTV.

UPDATE - Toate birourile electorale din judeţul Buzău, desfiinţate în urma unei decizii a ICCJ, cu câteva ore înainte de debutul campaniei electorale/ O nouă tragere la sorţi, vineri

News.ro acum 3 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desfiinţat, printr-o hotărâre definitivă, toate birourile electorale din judeţul Buzău, cu câteva ore înaintea startului campaniei electorale. Autorităţile aşteaptă clarificări de la Biroul Electoral Central pen

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°