Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat şi-a ucis părinţii şi a ţinut cadavrele în casă timp de două zile, la Deva

Publicat in Gandul, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Un bărbat de 57 de ani din Deva este audiat de poliţişti, sâmbătă seară, fiind suspectat că şi-a ucis părinţii în vârstă 85 de ani şi a ţinut timp de două zile cadavrele acestora în locuinţă, până când a fost descoperit de poliţişti, anunţaţi de către o nepoată a acestora.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, o nepoată a celor doi bătrâni a anunţat Poliţia, sâmbătă seară, că nu i-a mai văzut pe aceştia de câteva zile, iar poliţiştii care au mers la locuinţa din Deva în care stăteau cei doi, împreună cu fiul lor, au descoperit cadavrele bătrânilor.

Conform sursei citate, bărbatul le-a spus anchetatorilor că şi-a ucis părinţii joi seară, lovindu-i de mai multe ori în zona capului, cu un ciocan, iar de atunci a stat în casă cu trupurile neînsufleţite ale celor doi.

"Bărbatul este audiat de poliţişti şi procurori şi cel mai probabil urmează să fie reţinut pentru omor deosebit de grav", a mai spus Niţu.

El a precizat că între bărbat şi părinţii săi era o situaţie tensionată de mai mult timp.

Cei doi bătrâni au fost ucişi în apartamentul lor dintr-un bloc din zona Mioriţa din Deva.

Vecinii spun că bărbatul era cunoscut cu probleme psihice şi era pensionat pe caz de boală.

Un bărbat de 57 de ani din Deva este audiat de poliţişti, sâmbătă seară, fiind suspectat că şi-a ucis părinţii în vârstă 85 de ani şi a ţinut timp de două zile cadavrele acestora în locuinţă, până când a fost descoperit de poliţişti, anunţaţi de către o nepoată a acestora.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Hunedoara, Bogdan Niţu, o nepoată a celor doi bătrâni a anunţat Poliţia, sâmbătă seară, că nu i-a mai văzut pe aceştia de câteva zile, iar poliţiştii care au mers la locuinţa din Deva în care stăteau cei doi, împreună cu fiul lor, au descoperit cadavrele bătrânilor.

Conform sursei citat

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum 37 minute
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum 32 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 2 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 10 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 2 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 7 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum 2 ore
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

20°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°