Doi tineri din Sfântu-Gheorghe își dedică participarea la Iron Bike Oradea unui băiețel bolnav de hemofilie. Eduard Aștilean, de 38 de ani, și Jakab Tibor, de 35 de ani, și-au propus să atragă atenția asupra unei boli rare - hemofilia - și își dedică participarea în cadrul concursului de mountainbike Iron Bike, care are loc astăzi, la Oradea, lui Daniel Kiss, de 7 ani, din Sfântu-Gheorghe, care suferă de această boală.
„Hemofilicii au dreptul la o viață normală. Sperăm că participarea noastră va fi o formă de promovare a Asociației de hemofilie va avea ecou", spune Eduard Aștilean.
În numele fiului
Acum doi ani, Kiss Laszlo, bibliotecar la un liceu din municipiu, a plecat cu bicicleta până la Istanbul. A fost antrenat și ajutat de cei doi tineri, iar Edi l-a însoțit până în Turcia. Laci a parcurs peste 1.000 de km şi a susţinut conferinţe la asociaţiile de hemofilici din România, Bulgaria şi Turcia, iar la Istanbul a participat la Congresul Federaţiei Internaţionale a Hemofiliei.
Daniel, a fost diagnosticat cu o boala genetică rară, care afectează coagularea sângelui, la un an. „Dacă face prea mult efort, intervine o sângerare la nivelul încheieturilor şi al muşchilor", spune tatăl lui.
275 de km în două ore
Concursul de la Oradea va fi unul dur. Cei doi tineri vor avea de parcurs 275 de km în 22 de ore. Startul s-a dat azi-dimineață, la ora 4.00. Edi și Tibi vor purta tricouri roșii, inscripționate cu soganuri în sprijinul hemofilicilor.
Dragostea față de acest sport au descoperit-o acum zece ani și îl practică intens de şase ani. „Este o mișcare sănătoasă, în aer liber, natura înseamnă totul pentru noi, iar ca antrenament în timpul sezonului chiar de patru ori pe săptămână avem ținte, concursuri unde participăm şi ne simțim bine", spun tinerii.
Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos: