Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comorile Chinei – cea mai importantă expoziţie care a venit vreodată în România

Publicat in Jurnalul, marți 26 martie 2013 ·

Este un eveniment scump, dar vor fi bilete pentru toate buzunarele

Cea mai importantă expoziţie care a venit vreodată în România, în istoria noastră, aşa este caracterizat evenimentul, organziat de  Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), “Comorile Chinei”.

Expoziţia va cuprinde 101 seturi de artefacte de o valoare excepţională din patrimoniul cultural al Chinei  şi va fi deschisă pentru public la începutul lunii mai.

Vor fi prezentate obiecte provenind din sit-ul arheologic de la Xi’an, unde a fost cercetat parţial ansamblul funerar al primului împărat al Chinei: celebra armată soldaţi de teracotă, statui în mărime naturală reprezentând ofiţeri din armata chineză, atât infanterişti, cât şi arcaşi sau cavaleri. Sit-ul a fost descoperit în 1974, iar din 1987 a intrat în patrimoniul UNESCO.

Pe lângă aceste capodopere de o valoare excepţională, vizitatorii expoziţiei vor mai putea admira, printre altele, mai multe vase neolitice, cu o vechime de câteva mii de ani, o serie de vase din bronz, celebre în lume pentru calitatea şi valoarea lor extraordinară, apoi celebre porţelanuri şi obiecte din jad; periplul prin civilizaţia chineză continuă cu o serie de bunuri culturale legate de istoria Drumului Mătăsii şi artefacte referitoare la istoria modernă a Chinei.

Este un eveniment istoric, cel mai important din punct de vedere cultural, de 64 de ani de când există relaţii dimplomatice între România şi China, după cum remarca excelenţa sa doamna Huo Yuzhen, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Populare Chineze în România. Un eveniment la care specialiştii români nici nu sperau, o şansă istorică, după cum a subliniat directorul MNIR, domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, o expoziţie scumpă, după cum o caracterizează minsitrul culturii, Daniel Barbu, dar care merită toate eforturile depuse de toate

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 34 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 34 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 22 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 38 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°