Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echipaj de deratizare pe urmele şobolanilor de la Statuia Independenţei

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 6 august 2013 ·

Primăria a început vânătoarea de şobolani din centrul oraşului. Echipele de la societatea Servicii Publice au ieşit ieri la pândă pentru a descoperi cuiburile de şobolani. Zona în care s-a intervenit a fost spatele statuii Independenţei, acolo unde rozătoarele i-au speriat pe trecători. „Am început verificările în zona parcului Independenţei. Există şi o toaletă închisă în subsol şi vom face şi acolo verificări. După această etapă, vom începe operaţiunile de deratizare“, a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Municipalitatea s-a sesizat şi în legătură cu un bătrân care ar locui de mai bine de aproape două luni pe o bancă din parc. Reprezentanţii de la Direcţia de Asistenţă Comunitară au constatat că Mihai Mărgărint a refuzat să se cazeze la unul din adăposturile de noapte ale Primăriei sau în centrele medico-sociale din Bivolari şi Răducăneni. Şefii DAC colaborează cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean pentru a-i găsi pe reprezentanţii săi legali. În plus, autorităţile caută în continuare locuri de cazare pentru bătrân. „Am sesizat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, pentru confirmarea faptului că domnul Mărgărint Mihai a fost în evidenţa instituţiei lor până în luna aprilie 2012. Prin adresa primită de la DGASPC, am fost informaţi că aceştia vor analiza posibilitatea admiterii acestuia într-un centru rezidenţial din subordine, în funcţie de locurile existente“, au transmis reprezentanţii DAC.

Primăria a început vânătoarea de şobolani din centrul oraşului. Echipele de la societatea Servicii Publice au ieşit ieri la pândă pentru a descoperi cuiburile de şobolani. Zona în care s-a intervenit a fost spatele statuii Independenţei, acolo unde rozătoarele i-au speriat pe trecători. „Am început verificările în zona parcului Independenţei. Există şi o toaletă închisă în subsol şi vom face şi acolo verificări. După acea

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în dimineaţa de Paşte

Mediafax acum 15 minute
Potrivit Institutului pentru Fizica Pământului, seismul a avut magnitudinea de 2,8 şi s-a produs la adâncimea de 137.9 km. „Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 53km N de Ploieşti, 54km SE de Braşov, 56km NV de Buzău, 60km SE de

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 38 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 57 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°