Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei bărbaţi, între care un funcţionar public cu statut special, arestaţi pentru proxenetism

Publicat in Gandul, joi 7 noiembrie 2013 ·

Trei bărbaţi din Iaşi, între care un funcţionar public cu statut special, acuzaţi că, în perioada 2011 - 2013, au exploatat sexual mai multe tinere, au fost arestaţi preventiv, în urma mai multor percheziţii.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi şi poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate au făcut, marţi, trei percheziţii domiciliare în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii traficului de persoane în scopul exploatării sexuale.

În cauză există suspiciunea că, în perioada 2011 - 2013, trei bărbaţi au recrutat, cazat şi exploatat sexual în municipiul Iaşi mai multe tinere, între care şi minore.

Cei trei postau anunţuri pe site-uri de internet pentru adulţi, racolând astfel clienţi. Banii obţinuţi prin exploatarea sexuală a tinerelor erau păstraţi de cei trei bărbaţi.

Potrivit sursei citate, unul dintre cei trei inculpaţi este funcţionar public cu statut special şi, deşi ştia că persoanele exploatate de ceilalţi doi inculpaţi sunt victime ale abuzului fizic şi sexual, nu a acţionat conform legii deşi avea obligaţia de a o face.

Procurorii DIICOT au dispus reţinerea celor trei bărbaţi, iar în 6 noiembrie Curtea de Apel Iaşi a emis mandate de arestare preventivă, pentru 29 de zile, pe numele inculpaţilor.

Trei bărbaţi din Iaşi, între care un funcţionar public cu statut special, acuzaţi că, în perioada 2011 - 2013, au exploatat sexual mai multe tinere, au fost arestaţi preventiv, în urma mai multor percheziţii.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi şi poliţişti de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate au făcut, marţi, trei percheziţii domiciliare în cadru

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 20 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 34 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 40 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 48 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°