Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hepatita C nu doare, dar UCIDE! România are cea mai mare rată europeană a mortalităţii provocate de PANDEMIA SILENŢIOASĂ

Publicat in Antena 3, vineri 22 martie 2013 ·

România are cea mai mare rată europeană a mortalităţii provocate de Hepatita C. De cele mai multe ori, oamenii ignoră simptomele şi nu merg la doctor.

Miile de români care sunt diagnosticaţi se tratează cu medicamente depăşite, din cauză că lista compensatelor nu a mai fost actualizată de 5 ani.

Statul asigură terapia doar cu interferon şi ribavirină. Lucrurile s-ar putea schimba de la jumătatea acestui an, când lista medicamentelor compensate va fi actualizată.

Ministrul Sănătăţii a anunţat joi, la o dezbatere organizată de Intact Media Grup, că lista va fi, în sfârşit, actualizată în această vară.

Autorităţile au semnat un protocol cu producătorii internaţionali de medicamente, prin care se angajează să-şi plătească datoriile şi să includă pe lista medicamentelor compensate medicamente noi.

Astfel, pacienţii români ar putea avea acces la terapii inovative, pentru boli precum hepatita C sau diferite tipuri de cancer.

Până atunci, bolnavii nu au altceva de făcut decât să reziste.

Cifrele absolute, adică numărul celor bolnavi de Hepatita C, ne plasează pe locul 5 în Europa, cu o estimare de 650.000 de bolnavi, cifra incluzându-i şi pe cei care nu sunt conştienţi de boala pe care o poartă.

Iar cel mai grav este că avem cea mai mare rată a mortalităţii din Europa - 40 de cazuri la 100.000 de locuitori. Cifrele, în continuare, arată o realitate cruntă pentru ţara noastră.

Cei mai mulţi bolnavi, în jur de 80-90% au Hepatita C în faza cronică, iar în cazul a 9 din 10 bolnavi este vorba despre genotipul B, ceea ce indică infectarea prin transfuzie de sânge.

Reporterii Antenei 3 din Târgu Mureş şi din Constanţa au întrebat mai mulţi oameni ce ştiu despre Hepatita C.

Răspunsurile lor sunt demoralizante.

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 24 minute
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 3 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum o ora
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 4 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 4 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 3 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 2 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

VIDEO Coreea de Nord confirmă că a lansat o rachetă şi anunță întărirea forţei sale nucleare

G4Media acum 5 ore
Coreea de Nord a confirmat sâmbătă că a testat o rachetă balistică tactică, a transmis agenţia oficială de presă KCNA, liderul Kim Jong Un promiţând că va spori forţa nucleară a ţării, relatează AFP, citată de Agerpres. Kim Jong Un a supervizat vine

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°