Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aţi auzit de Dangulov S.A.?

Publicat in Romania Literara, vineri 12 iunie 2009 ·

Uneori şi istoria literară poate avea momente greu de anticipat sau pe care le descoperim doar cu voia hazardului. Cum mi s-a întâmplat când, răsfoind un dosar aflat în custodia Arhivelor Naţionale, am constatat ce rol a jucat în viaţa noastră literară - într-o vreme când o lume se prăbuşise şi alta era împiedicată să prindă un nou contur - acest Dangulov S. A. Căci nu era vorba de o societate anonimă, cum s-ar putea crede în primul moment. Dar nici de un ins anonim, ci de unul cu multe "acţiuni", cum ne vom convinge numaidecât.

La 19 noiembrie 1944, de pildă, cu numărul de înregistrare 02271, Ministerul Afacerilor Străine a primit următoarea cerere timbrată:

Onor

DIRECŢIUNEA PRESEI

Am onoarea a vă ruga să binevoiţi a interveni pe lângă COMISIA INTERALIAT| DE CONTROL A PRESEI pentru obţinerea agrementului editărei revistei de teatru, muzică, artei plastice, literatură şi sport, întitulată "INTERMEZZO", ce urmează să apară de două ori pe lună.

Odată cu aceasta, vă depunem aci alăturat Adresa Nr. 1551 din 14/XI/1944 a Cenzurei Militare a Presei, Loco, prin care ni se aprobă apariţia publicaţiunei de mai sus, precum şi un memoriu - cu arătarea conducerei şi a colaboratorilor.-

Primiţi, vă rog, asigurarea deosebitei mele stime şi consideraţiuni

Isaiia Răcăciuni

Str. Eminescu Nr. 21 - LOCO

Iar memoriul anexat preciza:

Solicitând obţinerea autorizaţiunei de editare a revistei "INTERMEZZO" precum şi intervenţia la COMISIUNEA INTERALIATĂ DE CONTROL A PRESEI, ţin să adaug că "Intermezzo" va fi o revistă bilunară cu preocupări exclusive de artă şi literatură, având ca scop informarea cititorilor în tot ce priveşte mişcarea artistică universală, cât şi autohtonă şi aceasta în lumina vremurilor noi.

Această revistă e redactată de următorii:

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 3 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 2 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 6 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 7 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 7 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Vremea

București
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°