A fost odată ca niciodată un telespectator. Acest cetăţean se uita zilnic la televizor, pentru că avea gratis la serviciu: era cablist. Patron la societatea de cablu, mai precis.

Uitându-se el mult, mult, ani întregi, a observat că la televizor e multă reclamă, iar într-o bună zi a aflat de la un bun prieten că pentru reclama aceea unii plătesc ca să apară. Imediat s-a dus val-vârtej la contabilitate şi-a început să întrebe în dreapta şi în stânga:

- Aţi văzut reclama aia la Coca Cola? Noi cât am încasat din ea? Dar la Orange? HP? Pateu de ficat? Noul Logan, care depăşeşte orice aşteptări?

- Nimic, şefu', noi nu încasăm nimic din reclamele astea. Noi luăm bani de la abonaţi. Televiziunile încasează.

- Seriooos? Şi cât încasează?

- Păi, să tot fie câteva milioane pe lună la televiziunile astea mai mari!

- Cââââât? Pe cablul meu? Şi eu nu iau nimic?

- Nu şefu, că nu-s produse de noi! Îs ale lor show-urile astea! Şi ei taie chitanţă.

După aceste vorbe, şeful s-a încuiat în birou, fără secretară de data asta, şi n-a mai ieşit de acolo trei zile şi trei nopţi. Iar când a ieşit, avea în mână un vraf de hârtii pe care le-a trântit în faţa managementului, la prima şedinţă:

- Băieţi, ăsta e planul nostru de dezvoltare! Urmaţi-l şi ne va creste ca Făt Frumos, într-un an cât alţii în şapte! Citiţi şi apucaţi-vă de lucru: ne facem şi noi canale, cu show-uri, cu reclame, cu tot ce vrei. De fapt, cu tot ce vrea publicul, bine?

- Bine sefu', eşti extraordinar, cum ţi-a venit ideea asta, incredibil.... a urmat un val de felicitări sincere, ca de la angajat la şef.

Fireşte, planul a fost pus imediat în aplicare, pentru că era al şefului. Societatea a scos banii de la bancă, a cumpărat camere de filmat, lumini, paiete, maşini de teren şi câteodată chiar şi vedete.