Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un asteroid ce măsoară aproape o milă a trecut, duminică noapte, foarte aproape de Terra

Publicat in Alba24, duminică 22 iulie 2012 ·

Un asteroid cu un diametru de aproape o milă (1,6 kilometri) a trecut, în noaptea de duminică spre luni, destul de aproape de Terra.

Oamenii de ştiinţă spun că asteroidul face parte din clasa “obiectelor apropiate de Terra“. Denumit NEA (near-Earth asteroid) 2002 AM31, se spune că asteroidul are mărimea “unui cartier”, informează dailymail.co.uk. Cu toate acestea, nu au existat motive reale de îngrijorare, întrucât asteroidul a trecut pe lângă Terra, la o distanţă de 14 ori mai mare decât distanţa ce separă Luna de Pământ. Obiectul a fost urmărit, live, cu camere de luat de vederi, atât de pe Terra, cât şi din spaţiu.

Cercetătorul Bob Berman, a declarat pentru revista Astronomy: “Obiectele apropiate de Terra nu mai reprezintă o «comoară» doar pentru paranoici sau pentru aceia care se roagă în secret şi din motive bizare pentru producerea unei apocalipse timpurii. Întreaga comunitate astronomică şi-a schimbat părerea despre ele în ultimele câteva decenii. În loc să trăim pe «insula Terra», cu o conexiune minimă sau chiar inexistentă cu celelalte corpuri cereşti, acum credem cu tărie că astfel de coliziuni cu comete sau asteroizi au modificat evoluţia biosferei noastre şi poate chiar au plantat pe planeta noastră seminţele vieţii, acei aminoacizi care au contribuit la apariţia vieţii cu mult timp în urmă. Cu alte cuvinte, acestea sunt entităţi importante. Fără să mai vorbim despre faptul că există şi un mic pericol în jurul lor“.

NEA (near-Earth asteroid) 2002 AM31 este doar unul din cele aproximativ 9.000 de corpuri cereşti care trec prin vecinătatea Terrei. Un astfel de asteroid, denumit LZ1, a trecut în mod surprinzător foarte aproape de Terra, la jumătatea lunii iunie.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=106260

Un asteroid cu un diametru de aproape o milă (1,6 kilometri) a trecut, în noaptea de duminică spre luni, destul de aproape de Terra

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Micuța Raisa, înjunghiată și strangulată cu o funie de verișorul ei de 15 ani. Adolescentul a fost reținut

HotNews acum 33 minute
Raisa, fetiţa de doi ani şi jumătate din judeţul Dolj care fusese dată dispărută şi apoi găsită moartă, a fost ucisă de un băiat de 15 ani, au stabilit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, acesta fiind verişorul victimei, scrie News.r

Cod galben de furtuni în 15 județe. Meteorologii anunță ploi torențiale, vijelii și grindină

Ziare.com acum 56 minute
ANM a emis Cod galben de furtuni, până joi seară, 30 mai, în 15 județe din Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul Crişanei, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali. Aici vor fi descărcări electrice, vijeli

Mii de posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă, deblocate prin decizie de Guvern

Mediafax acum 17 minute
Mii de posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă au fost deblocate prin decizie de Guvern. Decizia a fost anunţată joi de premierul Marcel Ciolacu.

Ebru Bolat, invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 30 mai, de la ora 19:00

Gandul acum 34 minute
Ebru Bolat va fi invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva de 24 de ani va reprezenta delegația tricoloră la Jocurile Olimpice 2024 în competițiile de yachting. Întrecerea olimpică va avea loc la Marseill

Incendiu la un cunoscut hotel plutitor din Delta Dunării

Adevarul acum 39 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, joi, la Hotelul plutitor GG Gociman Danube Delta Resort din localitatea Crișan, potrivit presei locale. Pompierii intervin cu 3 ambarcațiuni pentru stingerea focului.

(P) Gabriela Firea: Construim un nou drum care leagă Sectorul 5 de restul Capitalei şi modernizăm ieşirile din sudul oraşului

News.ro acum 2 ore
Problema principală a Capitalei rămâne traficul sufocant, care aduce de la sine şi un nivel ridicat al poluării. Bucureştiul este pe locul 4 în topul celor mai aglomerate oraşe europene şi pe locul 8 în lume. Potrivit datelor colectate de o companie

Percheziţii în Prahova şi Dâmboviţa într-un dosar care vizează obţinerea ilegală de fonduri prin programul Start-Up Nation

Mediafax acum o ora
Poliţiştii din cadrul IPJ Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, fac cinci percheziţii, una în judeţul Prahova şi patru în judeţul D

Poliția Română Percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete

Ziua Constanta acum 29 minute
Nr. 812 din 30 mai 2024 PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CU ȚIGARETE În cadrul acțiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de

Prin măsurile impuse de PSD la guvernare, nivelul de trai în România se apropie de media europeană

Adevarul acum 22 minute
De la revenirea la guvernare, obiectivul asumat de PSD a fost creșterea nivelului de trai al tuturor românilor. Puterea de cumpărare a românilor a ajuns la aproape 80% raportat la media europeană. Cifrele Eurostat confirmă că măsurile Guvernului Mar

Premierul Marcel Ciolacu: În premieră, finanţăm prin Fondul pentru mediu, programul „Rabla pentru tractoare” / Micii fermieri primesc un sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro, bugetul alocat este de 500 milioane lei

News.ro acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în şedinţa Executivului, că în premieră Guvernul finanţează prin Fondul pentru mediu, programul „Rabla pentru tractoare”. Astfel, micii fermieri primesc un sprijin nerambursabil de până la 20.000 de euro iar

Vremea

București
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

18°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

22°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°