Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Top Stiri

Stirile care apar pe aceasta pagina si ordinea lor sunt calculate automat pe baza unor algoritmi.

Arbitrul român Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Mediafax acum o ora
Pentru Kovacs va fi a doua finală europeană arbitrată în carieră, după cea din Conference League, ediţia 2022. Din brigada pentru această finală vor face parte şi conaţionalii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, asistenţi, şi Cătălin Popa, asistent V

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 32 minute
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Premierul spune că va discuta cu salariaţii din Guvern care protestează / Ciolacu, întrebat dacă îşi cunoaşte salariaţii din Executiv: Am să fac un teambuilding ca să ne cunoaştem mai bine

News.ro acum 59 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunţat că va avea o discuţie, dacă situaţia o mai impune, cu salariaţii din Guvern care au declanşat luni un protest spotan în faţa Palatului Victoria. Întrebat dacă îşi cunoaşte angajaţii din Cancelaria premierului,

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 3 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la 7% pe an

News.ro acum 3 ore
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţă luni, a hotărât menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7%. Dobânda cheie este nemodificată din luna ianuarie 2023. ”Consiliul de administraţie al Bă

FOTO/VIDEO Protest spontan la Guvern: Zeci de angajați cer salarii mai mari și să nu mai fie discriminare salarială în administrația publică centrală

HotNews acum o ora
​Zeci de angajați ai aparatului de lucru al Guvernului au declanșat luni după-amiază un protest spontan în fața Palatului Victoria, solicitând salarii mai mari și eliminarea discriminării salariale la nivelul administrației publice centrale. Protest

Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale / Despre ce îl recomandă să fie votat şef al statului: Patriot, echilibrat, familist, tactician exceptional, cunoscător al relaţiilor internaţionale

News.ro acum 2 ore
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan spune că PNL nu are scenariul în care Nicolae Ciucă nu candidează la prezidenţiale, el arătând, despre ce îl recomandă pe preşedintele PNL să fie votat şef al statului că este ”patriot, echilibrat, familist, ta

Ciolacu: Guvernul susţine alocarea unor resurse financiare consistente în viitoarea PAC

Mediafax acum 2 ore
Viitorul Politicii Agricole Comune, situaţia fermierilor în contextul provocărilor generate de războiul din Ucraina şi securitatea alimentară au constituit principalele subiecte ale întrevederii pe care premierul Marcel Ciolacu a avut-o luni, la Pal

Ucraina afirmă că a dejucat atacuri ruseşti cu bombă care urmau să fie comise de 9 Mai, la Kiev

News.ro acum o ora
Ucraina a declarat luni că a zădărnicit o operaţiune rusă prin care urmau să fie declanşate atacuri în serie cu bombă la supermarketuri şi în apropierea unei cafenele din capitala Kiev, precum şi la o întreprindere militară din oraşul Liov, situat î

Un angajat al Primăriei Bacău, prins în flagrant după ce ar fi primit 6000 de euro mită

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au început urmărirea penală a unui funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Bacău, mai exact șeful Direcţiei Administrare Baze Sportive, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită ş

Rareş Bogdan: Ne dorim să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari

Mediafax acum 2 ore
„Ne dorim foarte mult ca, dacă românii vor înţelege ce reprezintă această echipă naţională formată din PNL şi PSD, să obţinem un scor care să ne ducă la jumătate plus unu din europarlamentari, asta înseamnă 17. De la 44% în sus, scor direct, facem 1

O adolescentă de 17 ani din Timiș a MURIT într-un accident, provocat chiar de iubitul său. Tânărul, în vârstă de 19 ani, avea permis de doar 4 zile

Gandul acum 41 minute
Sfârșit tragic pentru o adolescentă de 17 ani din Timiș. Fata a murit într-un accident auto provocat chiar de iubitul său, în vârstă de 19 ani, care avea permis de conducere de doar 4 zile. Cei doi se grăbeau să ajungă la o petrecere, iar din cauza

Actorul Steve Buscemi, victimă a unui atac de stradă în New York City

News.ro acum 34 minute
Actorul Steve Buscemi se simte bine după ce a fost lovit cu pumnul în faţă de un bărbat pe o stradă din New York, a declarat duminică agentul său. Starul în vârstă de 66 de ani din "Fargo" şi "Boardwalk Empire" a fost agresat miercuri dimineaţă în M

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 8 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Neamţ: Un bărbat şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni / Tot evenimentul a fost transmis în direct pe Facebook chiar de către şofer - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Neamţ şi-a distrus maşina după ce îi fusese reţinut certificatul de înmatriculare pentru că autoturismul avea mai multe defecţiuni. El a transmis în direct pe Facebook în timp ce spărgea geamurile şi farurile maşinii.

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 5 ore
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

Comisia Europeană intervine după scandalul de la Eurovision

Ziua Constanta acum o ora
Interzicerea steagului Uniunii Europene (UE) în cadrul concursului Eurovision reprezintă "o greşeală complet regretabilă", ce trebuie rectificată anul viitor, conform unui comunicat publicat luni de Comisia Europeană (CE). Uniunea Europeană de Radio

Ministerul Apărării continuă campania de recrutare pentru soldaţi - gradaţi profesionişti / Sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, luni, că va contina campania de recrutare pentru soldaţi gradaţi profesionişti şi a menţionat că sunt disponibile peste 3.800 de posturi în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

MAI Proiect pentru introducerea monitorizării electronice și la persoanele sub control judiciar sau în arest la domiciliu

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne a organizat, luni, o dezbatere publică pe marginea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a Legii nr. 146/2021 privind monitorizarea electronică, prin care se doreşte introducerea acesteia, în sistem pilot, şi în cazul

Zăpadă de 22 de centimetri la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraş

G4Media acum 2 ore
Stratul de zăpadă măsoară 22 de centimetri la staţia meteo de la Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine în Munţii Făgăraş, potrivit Buletinului nivometeorologic trimis luni către Agerpres. Accesul la Bâlea Lac se face doar cu telecabina. Tran

Un fost ministru din Kazahstan, condamnat la 24 de ani de închisoare pentru uciderea soției

HotNews acum 2 ore
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni la 24 de ani de închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a const

„Guru” Bivolaru primește daune morale. Suma pe care trebuie să i-o plătească statul român

Ziare.com acum 6 ore
Fostul lider spiritual și „guru” al organizației și școlii de yoga, Gregorian Bivolaru, a obținut daune financiare din partea statului român pentru dosarul penal în care a fost cercetat și judecat timp de 17 ani. Bivolaru a fost achitat definitiv pe

Marcel Ciolacu; Din păcate, şi România este pe harta traficanţilor de persoane. De aproape 20 de ani, una dintre principalele ţări-sursă pentru victimele exploatate în Europa / Peste 500 de cetăţeni români sunt identificaţi anual ca victime

News.ro acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, luni, un mesaj în cadrul evenimentului de lansare a Strategiei naţionale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2024-2028, citit de către şeful Cancelariei premierului, Alexandru-Mihai Ghigiu. Premierul

Sorana Cîrstea, eliminată de Madison Keys în optimi la Roma, după un meci întrerupt aproape 40 de minute

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, a fost eliminată, luni, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma. Cîrstea a fost învinsă de Madison Keys (SUA, 16 WTA şi cap de serie 18), scor 6-2, 6-1. Partida a durat o oră. Meciul a

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 12 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Medicul Adrian Marinescu, în urma evaluării lui Florin Piersic: Veştile sunt bune, evoluţia continuă să fie bună. M-a întrebat când se poate întoarce pe scenă

News.ro acum 2 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic are în continuare „o evoluţie bună”, însă acesta va rămâne internat, deocamdată, la Spitalul Foişor, a declarat directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase Matei Balş, Adrian Marinescu, care a mers,

Pedeapsa primită de un fost ministru care și-a ucis soția după ce a bătut-o mai multe ore într-un restaurant VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un fost ministru al economiei din Kazahstan a fost condamnat luni, 13 mai, la închisoare pentru uciderea propriei soţii, la capătul unui proces judiciar considerat un adevărat test pentru angajamentul preşedintelui Kasîm-Jomart Tokaev de a construi

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 5 ore
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Rompetrol a finalizat revizia rafinăriei Petromidia, după investiții de 85 de milioane de dolari

HotNews acum 3 ore
Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), a început procesele de repornire a instalațiilor de producție din rafinăria Petromidia Năvodari, după finalizarea în grafic a lucrărilor de mentenanță, recertificare și mo

Olimpicii la Matematică au primit un album cu discursul lui Dumitru Buzatu, fost șef al CJ Vaslui care este judecat pentru luare de mită

HotNews acum 9 ore
Elevii prezenți la Olimpiada Națională de Matematică pentru clasele a V-a și a VI-a, desfășurată în perioada 9-12 mai la Vaslui, au primit, la festivitatea de premiere, un album care conține un text semnat de fostul președinte al Consiliului Județea

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum 6 ore
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

PwC Romania: Jumătate dintre fraudele din companii se întâmplă din cauza lipsei controalelor privind conformarea. Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, la fel şi raportările incorecte în domeniul sustenabilităţii

News.ro acum 6 ore
Tranzacţiile care implică criptomonede sunt în creştere, de asemenea, un risc in crestere este cel de greenwashing, adică raportări incorecte/manipulate în domeniul sustenabilităţii numai pentru a satisface anumite cerinţe legale, anumite presiuni d

Nicolae Ciucă, în scenariul în care PSD-PNL ar avea propriii candidați la PREZIDENȚIALE : ,,Am fi competitori, adversari nu suntem”

Gandul acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat luni de jurnaliști dacă ar mai funcţiona coaliţia dacă PSD şi PNL ar avea candidaţi separaţi la alegerile prezidenţiale. Sigur că da. Cum să nu? Este o chestiune de competiţie între cele două partide.

Protest spontan al salariaţilor din aparatul de lucru al guvernului

Mediafax acum 2 ore
Mai mulţi salariaţi din aparatul de lucru al guvernului au declanşat, luni, un protest spontan. Ei spun că sunt discriminaţi din punct de vedere al salarizării în raport cu alte categorii din sectorul „Administraţie Publică”.

Ministerul Sănătății, în căutare de echipamente medicale pentru secțiile ATI din țară. De ce fel de aparatură este nevoie

Ziare.com acum 2 ore
Secțiile de Terapie Intensivă ale spitalelor din țară au nevoie de noi echipamente, iar Ministerul Sănătăţii intenţionează să le cumpere și a lansat un proces de consultare a pieţei. "Specialitatea ATI reprezintă un domeniu de importanţă majoră în s

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 8 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Un bărbat, surprins de Garda de Coastă în timp ce pescuia sturioni în Marea Neagră

Mediafax acum 8 ore
Bărbatul care pescuia ilegal sturioni a fost surprins în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol în Delta Dunării. Poliţiştii de frontieră din Grupului de Nave Sulina, împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul

Ea este tânăra care a murit în cumplit accident de lângă Timișora. Moni avea dare 17 ani

Cancan acum 2 ore
Un cumplit accident rutier a avut loc la 20 de km distanță de Timișoara, la ieșirea din comuna Săcălaz. Mașina în care și-a pierdut viața Moni, o tânăr de 17 ani, s-a răsturnat de mai multe ori pe carosabil după ce șoferul – un tânăr de 19 ani – a p

OFICIAL Începe „curățenia” la FCU Craiova, după retrogradare » Inamicul lui Mititelu și preferatul lui Becali, OUT

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
. Trupa lui Eugen Trică (47 de ani) a pierdut meciul de pe teren propriu cu , scor 1-3, în ultima etapă din play-out și a terminat ultima în Superliga. Clubul a anunțat luni primii jucători care au plecat de la echipă. comunicat comunicat Adrian Mit

Prognoza ANM pentru 13-26 mai. Sfârșitul lunii va fi cu ploi aproape în fiecare zi. Când se încălzește vremea

HotNews acum 2 ore
Vremea va fi, în general, caldă la nivelul întregului teritoriu, cu maxime termice de până la 26 de grade, însă ploile sub formă de aversă vor fi prezente pe spaţii extinse pe tot parcursul intervalului de prognoză 13 - 26 mai, relevă estimările pub

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

Marcel Ciolacu: Eu sunt ferm convins că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA / Trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, să meargă să îşi reînnoiască vizele care expiră

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, duminică, despre programul Viza Waiver, că este ferm convins că în octombrie, cel târziu, nu o să mai avem vize cu SUA. Premierul a ţinut să precizeze că trebuie o mobilizare în continuare din partea românilor, s

Israelul şi România au semnat un acord de furnizare de grâu în situaţii de urgenţă

Adevarul acum 6 ore
În ideea consolidării securităţii alimentare a Israelului, ministrul Agriculturii, Avi Dichter, a semnat duminică la Bucureşti un memorandum de înţelegere cu privire la furnizarea de grâu în situaţii de urgenţă, informează agenţia de presă TPS.

Oana Moșneagu și Vlad Gherman au ajuns la terapie de cuplu! Dezvăluirea făcută la scurt timp după nuntă: „Ar trebui să fie mai ușor.”

Cancan acum 4 ore
Recent, Oana Moșneagu și Vlad Gherman au decis să își ducă relația la următorul nivel și au ajuns în fața ofițerului de Stare Civilă. Cei doi se bucură acum de o poveste de iubire frumoasă și nu își văd viața unul fără altul, însă lucrurile nu au fo

Înmatriculările de autoturisme ecologice în România au crescut cu 46,8%, în aprilie – statistici APIA / Mașinile electrice au ajuns la o cotă de piață de 23, 5% din total

G4Media acum 7 ore
Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în România, pe parcursul luni aprilie 2024, cu 33,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar segmentul „electrificate” a raportat un salt de 46,8% şi o cotă de piaţă de 23,5% din total piaţă, arată

Ministerul Finanţelor lansează luni o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

News.ro acum 12 ore
Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat TEZAUR, cu maturitãţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat au valoare nominalã de 1 leu şi sunt în forma dematerializatã, anunţă Ministerul Finanţelo

S-a dat în folosinţă autogara din Miercurea-Ciuc, reabilitată cu fonduri europene

Radio Mures acum 4 ore
Autogara din municipiul Miercurea-Ciuc, care a trecut printr-un amplu proces de reabilitare, cu finanţare din fonduri europene, a fost inaugurată azi şi a început să funcţioneze pentru toate cursele de călători. Întreaga autogară a fost renovată, fi

Tribunalul Vaslui a decis începerea judecăţii în cazul lui Dumitru Buzatu

G4Media acum 3 ore
Tribunalul Vaslui a decis, luni, începerea judecăţii în cazul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită şi în ceea ce-l priveşte pe expertul Radu Judele, hotărârea nefiind definitivă, transmite Agerp

Vremea

București
acum

17°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
Constanta
acum

15°
lun.

11°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

21°
lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°