Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu trei jucători eliminaţi, România nu a rezistat în faţa Serbiei şi a ratat calificarea la CE Under 19! România U 19 -Serbia U 19 0-3

Publicat in Pro Sport, miercuri 30 mai 2012 · ·

Cu trei oameni mai puţin pe teren decât adversarii lor, fotbaliştii români născuţi în 1993 şi 1994 au ratat o calificare. Înfrângerea cu Serbia a fost dureroasă, dar asta nu înseamnă că juniorii de astăzi nu pot scrie istorie în tricoul galben peste câţiva ani. Până la urmă, şi generaţia de aur a trăit o umilinţă, la Kosice.

Avântul juniorilor români a fost tăiat greşeli copilăreşti. Mai întâi, a fost o eroare defensivă, comisă la doar zece minute de la startul jocului. Sârbul Ninkovic a scăpat singur spre poarta noastră, iar Ionuţ Puţanu a fost nevoit să îl faulteze. Fundaşul de la Viitorul Constanţa a primit direct cartonaşul roşu. Ninkovic a pus mingea pe punctul cu var şi totul părea deja pierdut, însă generaţia Under 19 a României are ceva ce tricolorilor le-a lipsit în sferturile de finală ale mondialului din 1994: un portar capabil să apere un penalty. Buzbuchi (tot de la Viitorul) a apărat lovitura de la 11 metri, dar mai erau 80 de minute de chin. Bulversaţi de eliminarea lui Puţanu, tricolorii mici au aruncat mingea la disperare ori de câte ori au trecut mijlocul terenului, iar în apărare au fost groggy. Am avut noroc la ratările monumentale ale lui Aleksandar Mitrovic (una dintre ele cu poarta goală), dar avea să vină şi a doua eliminare pentru România. Vătăjelu (intrat pe teren de doar şapte minute) a faultat şi el în careu şi a primit cartonaşul roşu. Buzbuchi nu a mai repetat isprava de la primul penalty, iar Mitrovic a înscris pentru 1-0 (minutul 41). Cu doi oameni în minus, golul de 2-0 a venit firesc (marcator Ninkovic, din lovitură liberă în prelungirile primei reprize.

În a doua jumătate de meci, am scăpat ieftin. Am mai luat doar un gol, după un nou cartonaş roşu (Roman, care a făcut henţ pe linia porţii).

În primele două meciuri din acest turneu de calificare, România lui Gavra, Stanciu, Roman, Manole şi aşa mai departe a arăt

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum o ora
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 51 minute
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 3 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 3 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 3 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 2 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 3 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

25°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

25°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°