"Naţionala" feminină a învins-o pe cea a Ungariei după un meci jucat cu nervii aproape să plesnească şi a urcat pe locul 2 în grupă

Mai scoate o minge, în secundele muribunde ale meciului, şi apoi sala explodează. Fetele în roşu se aruncă pe Paula Ungureanu, portarul care ieri, mai ales în partea a doua a meciului de foc cu Ungaria, a apărat aşa cum o fac numai îngerii sau nebunii. E victorie! Victorieeeee! E cum au vrut ele, eroinele timide şi curajoase ale unei "naţionale" în transformare, cum au vrut cei 500 de suporteri care au călătorit pînă la Novi Sad, cum au vrut cei rămaşi lipiţi de televizoare. E victorie!

Orgolii aspre

N-a fost însă deloc simplu, o aţă trecută prin urechile acului. Ca şi contra Germaniei, România a început cu noduri. Mai mic însă acum, mai uşor de prins şi de desfăcut. Chiar dacă maghiarele au condus pînă în minutul 16, n-au făcut-o la mai mult de 3 goluri. Apoi am egalat. Cu dinţii, cu o apărare mobilă şi agresivă, cu coate în stomac, cu mingi care au ajuns şi la Neagu, şi la Elisei, şi la Brădeanu, şi la Manea. Puţine goluri însă, şi de o parte şi de alta, arătînd încă o dată cît de fierbinte, suflu încis de dragon, a fost încleştarea. Orgolii, rivalitate, dorinţă de a cîştiga dusă pînă la limite.

Pînă la urmă, repriză s-a încheiat cu un deficit de două lungimi, 8-10, dar, spre deosebire de partida cu Germania, începutul celei secunde a fost mai puţin haotic. Încet-încet, cu soluţii încercate pe rînd de Gheorghe Tadici, care a trimis pe teren toate jucătoarele de pe foaie, în diverse momente şi ipostaze, cu aceeaşi apărare fermă, Ungaria a început să tremure. Şi a fost din nou egal, 14-14, apoi am preluat conducerea. Ungureanu a început să respingă sau să prindă tot mai multe mingi, iar atacul a absorbit luciditate din acele zone care altădată furnizau confuzie.

Final incandescent

Cu tot ce