"Bătrâna Doamnă" a făcut un pas mare spre primul titlu după nouă ani, impunându-se ieri cu 4-0 la Novara, în etapa a 35-a din Serie A. Juventus nu a pierdut încă în acest sezon şi a doborât recordul Milanului stabilit în urmă cu 20 de ani. Atunci, "diavolii" lui Fabio Capello câştigau titlul după ce nu pierdeau niciun meci în cele 34 de etape disputate.
Juventus a renăscut sub bagheta lui Antonio Conte. După ce a terminat ultimele două campionate pe poziţia a şaptea, "Bătrâna Doamnă" e principala favorită la titlu, având trei puncte în faţa Milanului, cu trei etape rămase de jucat. Vucinic, cu o "dublă", Borriello şi Vidal au adus ieri o nouă victorie clară la Novara (scor 4-0). Juventus a devenit prima echipă din istoria campionatului italian care nu a pierdut 35 de meciuri la rând într-un sezon! Asta şi pentru că Milanul lui Capello se oprea în sezonul 1991-1992 la 34 (campionat de 18 echipe).
Dau "vina" pe defensivă
Succesul lui Juve din acest sezon se bazează în primul rând pe stabilitatea defensivă (trioul Barzagli, Bonucci şi Chiellini). Liderul din Italia nu a primit decât 18 goluri în acest sezon, cu nouă mai puţin decât Milan. "Este incredibil că nu am pierdut până acum. Solidaritatea în defensivă este fundaţia acestui succes. Nici în anii în care am dominat fotbalul italian nu am fost atât de buni în defensivă", a spus portarul Buffon.
Inima Milanului
Cu trei etape înainte de final, Juve şi-a păstrat avansul de trei puncte în faţa lui Milan, victorioasă ieri la Siena (4-1). Titular în premieră după ce a fost operat pe cord în noiembrie, Antonio Cassano (foto jos) a reuşit cel mai bun meci al său din acest sezon. Atacantul a profitat de greşeala portarului Brkic şi a deschis scorul (26), cu o reluare din cinci metri. Iar peste alte trei minute, l-a servit ideal pe Ibrahimovic, care a făcut 2-0. Siena a încins