Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"După vacanţă mă decid!" Răspunsul lui Kone i-a alertat pe 'câini': l-au luat pe închizătorul refuzat de Rapid acum un an! Dinamo şi-a luat şi fundaş stânga

Publicat in Pro Sport, vineri 25 mai 2012 · ·

Issa Ba (31 de ani), ultima dată la Gaz Metan Mediaş, s-a înţeles cu Dinamo pe o perioadă de un an. Oficialii din "Ştefan cel Mare" s-au grăbit să semneze cu închizătorul, pentru a avea siguranţa că nu rămân descoperiţi la mijlocul terenului, în cazul în care Djakaridja Kone nu parafează prelungirea contractului care expiră pe 1 iunie. În plus, discuţiile mai vechi cu Mendy, de la U Cluj, s-au concretizat şi ele ieri.

Dinamo a câştigat miercuri Cupa României, dar cu câteva zile înainte a câştigat şi un jucător cu experienţă. Imediat după încheierea actualei ediţii de campionat, conducătorii clubului alb-roşu şi-au asigurat serviciile lui Issa Ba. Închizătorul care în ultima jumătate de an a jucat la Gaz Metan Mediaş, a fost aproape şi de un transfer la Rapid acum un sezon, dar giuleştenii au renunţat la idee, din cauza unor probleme medicale pe care acesta le avea la genunchi. În plus, pe vremea când senegalezul se afla sub contract cu FCM Târgu Mureş, s-a mai aflat în atenţia Universităţii Cluj, Vasluiului şi Oţelului.

Kone dă un răspuns când vine din vacanţă

Până la urmă, Ba a semnat cu Dinamo pentru un sezon, iar oficialii din "Ştefan cel Mare" s-au asigurat astfel că echipa va fi acoperită în cazul în care Djakaridja Kone nu-şi va prelungi contractul, scadent pe 1 iunie.

Burkinabezul a evitat să dea un răspuns în privinţa viitorului său după finala Cupei, preferând să declare: "Abia după vacanţă mă voi decide. Orice este posibil". Totuşi, Nicolae Badea, preşedintele clubului, face tot posibilul pentru a-l convinge pe Kone să dea cu pixul mai repede, negociind personal cu el şi ieri.

Vine şi Gaston Mendy

Pe lângă Issa Ba, Dinamo va parafa un angajament şi cu Gaston Mendy, fundaşul stânga al Universităţii Cluj. "Câinii" l-au mai dorit pe senegalez şi în pauza de iarnă, dar atunci cele două cluburi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum o ora
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Lucian Goge și Alexandru Iacob sunt invitați la „EXCLUSIV RAPID” marți, 7 mai, de la ora 21.00

Gandul acum 40 minute
Rapid a pierdut și la Cluj în ziua de Paște și a acumulat doar un punct din 24 posibile în acest playoff. Dan Sucu și Victor Angelescu sunt în căutarea unui antrenor pentru sezonul viitor, iar Daniel Niculae se va despărți de echipa lui de suflet în

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum o ora
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 3 ore
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Suspiciune de malpraxis în cazul unui medic din Craiova: o femeie a murit după o explorare endoscopică

HotNews acum 56 minute
​Poliţiştii efectuează cercetări într-un caz în care există suspiciuni de malpraxis după ce o femeie de 52 de ani din municipiul Caracal din judeţul Olt ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenţii de explorare endoscopică, efectu

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°