Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reapare Badea pe echipamentul "câinilor". Cel mai vechi sponsor al lui Dinamo lipsea de pe noile tricouri

Publicat in Pro Sport, vineri 16 august 2013 · ·

Fostul preşedinte al Consiliului de Administraţie este acţionar şi la sponsorul principal al „câinilor“, Orange.

Înainte de startul campionatului, dinamoviştii şi-au prezentat cu fast echipamentele de joc. Noile tricouri ale „câinilor“ au prins la public, replicile s-au vândut destul de bine, mai ales că acestea aveau în premieră elemente noi. Cel mai important a fost inserarea chipului lui Hîldan pe faţa tricourilor, însoţit de sloganul ultraşilor, „FCD în ADN“. Apoi, pe spate au fost trecute numele fotbaliştilor, după o pauză de 20 de ani, iar acest lucru a fost, din nou, pe placul suporterilor.

Tot de aici au apărut însă şi unele probleme, de ordin organizatoric, iar acestea au fost reparate în plin sezon. Pentru început, conducerea a uitat să obţină acordul familiei regretatului Cătălin Hîldan pentru folosirea în scop de marketing a imaginii fostului număr 11. Cum fără acordul familiei nu se pot vinde obiecte promoţionale cu imaginea sau numele lui Cătălin, Ionuţ Negoiţă a avut o întâlnire cu fratele şi tatăl „Unicului Căpitan“ şi se pare că a rezolvat această problemă. Şi folosirea numelor pe tricou a dus la unele neînţelegeri. Asta pentru că, în acel loc, pe tricou trebuia să fie brandul unui sponsor. Şi nu unul oarecare, ci cel mai vechi partener al roş-albilor, Computerland, firma care îi parţine lui Nicolae Badea, fostul preşedinte al Consiliului de Adminstraţie al clubului.

Cum contractul dintre părţi prevedea acest lucru, la scurt timp, în urma unei sesizări, conducerea a fost nevoită să îndrepte şi această greşeală. Numele elevilor lui Gigi Mulţescu au rămas la locul lor, iar sub număr, de la meciul cu Corona Braşov va fi inserat şi logo-ul firmei de IT. Computerland nu este singurul sponsor al lui Dinamo la care Badea este implicat. Orange România, firma care apare pe piept, este un alt brand la care fostu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 48 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 27 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 30 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 35 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°