Pentru al treilea an consecutiv, Leo Messi (24 de ani) este fotbalistul cu cele mai mari venituri din întreaga lume! Din cele 33 de milioane de euro câştigate de argentinian în 2011, mai mult de jumătate (21,1) au venit în urma sponsorizărilor. El este urmat în top de David Beckham şi Cristiano Ronaldo, iar între cei mai bogaţi 20 de fotbalişti ai mapamondului nu se mai află niciun alt jucător al Barcelonei.
Detaliile financiare furnizate de France Football l-au dat încă o dată învingător pe Messi în faţa marelui rival Ronaldo (26 de ani), faţă de care "Puricele" încasează anual cu aproximativ patru milioane de euro mai mult. Surprinde însă lipsa din topul "bogaţilor" a campionilor europeni Iniesta şi Xavi, precum şi cea a "bombardierului" Van Persie, care a înscris 33 goluri în 38 de meciuri în acest sezon. Totodată, absenţa italienilor din rândul celor mai bine plătiţi 20 de fotbalişti din lume întăreşte ideea că Serie A a devenit o competiţie spectaculoasă mai mult prin prisma scandalurilor şi a problemelor extra-fotbalistice, decât a virtuozităţilor arătate pe teren.
Beckham, cea mai scumpă imagine
Prezenţa lui David Beckham pe locul secund în top nu este o surpriză, având în vedere că starul lui LA Galaxy deţine în acest moment cel mai "gras" contract de sponsorizare din istoria fotbalului: 121 de milioane de euro pe viaţă, plătite de Adidas! Interesant este că, pentru prima dată de la publicarea topului, nu mai puţin de cinci jucători au reuşit să atingă venituri de peste 20 de milioane de euro anual. Mai mult, totalul de 349,3 milioane de euro încasate de cei mai bogaţi 20 de fotbalişti din lume reprezintă un nou record mondial!
Un singur nume prezent în clasament surprinde însă. Cu un salariu de 10,4 milioane de euro anual (plus 2,5 milioane de euro din bonusuri), argentinianul Dario Conca (28 de ani) l