Ioan Mărginean a spus că şi-a dat demisia de la Universitatea pentru ca presiunea fanilor să nu afecteze echipa. Acest a fost atacat cu pietre, la ultimul meci jucat pe Cluj Arena.
"Am considerat că, după 5 ani şi jumătate de muncă la „U” Cluj, a venit un moment zero. Am venit cu un plan clar de management, am reuşit cu eforturi supraomeneşti să conving un finanţator din Capitală să vină, dar am avut o mică problemă pentru că nu s-a reuşit o colaborare între autorităţile locale şi club. Eu n-am cedat niciunei presiuni. Am luat punct cu punct ce mi se reproşează. Dacă suporterii mă contestă, am curajul să spun stop. Clubul nu trebuie să se împiedice de Mărginean", a declarat fostul administrator special.
Mărginean l-a contrazis pe Mircea Sandu, care a spus că situaţia lui „U” Cluj rămâne incertă. "Walter s-a întors cu gândul de a nu mai lăsa pe nimeni să-şi bată joc de echipa asta. Mircea Sandu nu ştia că planul de organizare a fost aprobat, că se fac plăţi şi că în 40 de luni echipa poate scăpa de probleme", a spus Mărginean.
Ioan Mărginean a spus că şi-a dat demisia de la Universitatea pentru ca presiunea fanilor să nu afecteze echipa. Acest a fost atacat cu pietre, la ultimul meci jucat pe Cluj Arena.
"Am considerat că, după 5 ani şi jumătate de muncă la „U” Cluj, a venit un moment zero. Am venit cu un plan clar de management, am reuşit cu eforturi supraomeneşti să conving un finanţator din Capitală să vină, dar am avut o mică problemă pentru că nu s-a reuşit o colaborare între autorităţile locale şi club. Eu n-am cedat niciunei presiuni. Am luat punct cu punct ce mi se reproşează. Dacă suporterii mă contestă, am curajul să spun stop. Clubul nu trebuie să se împiedice de Mărginean", a declarat fostul administrator special.
Mărginean l-a contrazis pe Mircea Sandu, care a spus că situaţia lui „U” Cluj rămâne incer