Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Revanşa maurului! Drogba s-a răzbunat după partida din 2009! Chelsea - Barcelona 1-0

Publicat in Pro Sport, miercuri 18 aprilie 2012 ·

Chelsea a dat lovitura aseară, după ce s-a impus la limită în faţa Barcelonei (1-0). Singura reuşită din prima manşă a semifinalei Ligii Campionilor a venit în prelungirile primei reprize. Drogba, autorul golului, a fost, de altfel, cel mai bun jucător din garnitura "albaştrilor".

Posesie covârşitoare din partea Barcelonei şi abordare directă, cu mingi lungi, pe Drogba, la Chelsea. Partida de aseară de pe "Stamford Bridge" s-a disputat după tiparul pe care-l aştepta toată lumea. Englezii au fost parcă însă prea respectuoşi în faţa echipei lui Guardiola. La pauză, Barcelona ar fi trebuit să conducă lejer, dar fie s-a opus transversala, la reluarea lui Alexis (8), fie Fabregas a fost prea relaxat. Fostul căpitan al lui Arsenal, obişnuit cu duelurile cu albaştrii" a irosit două ocazii uriaşe. Mai întâi a fost un luft dintr-o poziţie ideală (16), apoi o "scăriţă" executată slab. Mingea îl depăşise pe Cech, dar Cole a scos din faţa liniei porţii (43)! Şi totuşi, în pofida cursului jocului, Chelsea a dat lovitura prin Drogba. Atacantul ivorian a marcat în prelungirile primei reprize golul cu numărul 100 pentru Chelsea în Liga Campionilor, chiar în meciul în care a devenit fotbalistul african cu cele mai multe prezenţe în cea mai tare competiţie intercluburi! O mică revanşă pentru acel "F**king disgrace" la adresa centralului Ovrebo, din returul semifinalei cu aceeaşi Barca.

În ultimele două sezoane din Ligă, catalanii nu pierduseră niciunul din cele cinci meciuri în care erau conduşi la pauză. Iar dacă debutul partidei n-a surprins pe nimeni, nici scenariul din partea secundă n-a mirat, în condiţiile în care Chelsea era în avantaj pe tabelă. Şi deşi pe "Stamford Bridge" ploua insistent, golurile aşteptate de fanii catalani în poarta Barca s-a prăbuşit spre poarta lui Chelsea, Alexis (57) a mai irosit o ocazie colosală, reluare pe lângă poarta

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 47 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°