Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moyes: "Nu mă gândeam că o să plec de la Everton, făceam planurile pentru sezonul viitor"

Publicat in Pro Sport, vineri 10 mai 2013 ·

Tehnicianul echipei Everton, David Moyes, care îl va înlocui pe Alex Ferguson la Manchester United în această vară, a declarat, vineri, că nu se gândea că o să plece de la actuala sa formaţie şi că, deşi îi expira contractul, făcea planurile pentru pregătirile în vederea sezonului următor.

"Nu mă gândeam că o să plec. Contractul meu urma să expire, dar făceam planurile pentru pregătirile dinaintea sezonului următor. Am pregătit totul pentru sezonul ce va veni şi preşedintele şi toţi ceilalţi ştiu calea ce trebuie urmată în campionatul viitor. Aceasta este o echipă care se luptă pentru cupele europene", a spus Moyes într-o conferinţă de presă..

Moyes a început conferinţa de presă cerând să nu i se pună nicio întrebare despre plecarea sa la Manchester United. "Sunt încă antrenorul echipei Everton", a insistat el, însă fără să reuşească să îi convingă pe jurnalişti să evite subiectul Manchester United.

"Sunt dezamăgit că plec de la un astfel de club. Am avut o întrevedere dificilă cu preşedintele. El a fost mereu foarte bun cu mine şi mi-a înţeles decizia", a precizat, emoţionat, tehnicianul, adăugând că le mulţumeşte suporterilor pentru susţinerea de până acum.

Fundaşii echipei Manchester United, Rio Ferdinand şi Nemanja Vidici, s-au declarat încântaţi de faptul că succesorul lui Alex Ferguson va fi David Moyes. "Suntem foarte bucuroşi. Era important ca oficialii clubului să ia rapid o decizie şi este foarte bine că s-a întâmplat acest lucru. David Moyes va fi foarte deschis şi va respecta tradiţia clubului. Sunt sigur că este persoana potrivită pentru a se continua seria succeselor", a declarat Ferdinand.

Nemanja Vidici a spus că este nerăbdător să colaboreze cu Moyes. "Cred că voi avea acelaşi succes cu el cum am avut cu Sir Alex", a adăugat Vidici.

Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului englez, şi-a an

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova), într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă dis

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°