Mesajul a fost trimis. Multumesc!

'Bombă' în Giuleşti! FCM egalează la ULTIMA fază Rapid - Tg Mureş 1-1! Chiar nu vor titlul

Publicat in Pro Sport, luni 7 mai 2012 · ·

Într-o atmosferă aromată cu parfumul femeilor venite din nou cu miile în Giuleşti, echipa lui Răzvan Lucescu a ridicat iar adrenalina fanilor cu un cocktail de fantezie, precipitare şi ghinion. Până la urmă s-a terminat 1-1 cu Târgu Mureş, cu un gol marcat de Liubojevic în prelungiri, iar Rapidul e la cinci puncte de CFR.

Expresia "pe două linii" a devenit deja motto pentru modul în care Ioan Ovidiu Sabău pregăteşte meciurile, mai ales acum când, în plină cursă pentru a se salva de la retrogradare, FCM Târgu Mureş preţuieşte orice punct. Aseară, Florin Dan a părut să nu fie de acord însă cu partitura ultradefensivă care i se pregătise lui şi colegilor săi şi a ridicat ritmul încă din primul minut cu un şut de la 25 de metri la care Coman s-a întins serios ca să-l respingă.

Cam la asta s-a rezumat tupeul mureşenilor, pentru că apoi s-a dezlănţuit furia vişinie. Surdu trimite de la mare distanţă, dar Balauru blochează (24), Teixeira trimite doi adversari la şeminţe dintr-o fentă, dar şi mingea puţin peste de la 12 metri (29), iar Herea, cu un alt şut puternic, nu reuşeşte să repună balaurul din poarta FCM-ului (34).

Pancu, cine altcineva

În a doua repriză, rapidiştii i-au închis în careu practic pe adversari, dar n-au reuşit să concretizeze nicio şansă pe care şi-au creat-o. Deac a fost cel mai aproape, dar, după ce a fost deschis magistral de Teixeira, a trimis peste Balauru, ieşit la intercepţie. Mingea, atinsă uşor de portar, se îndrepta spre poartă, dar Cordoş, de pe linia porţii, a respins in extremis (53). Texeira l-a mai încercat o dată pe Balauru (54), iar apoi rapidiştii parcă s-au sufocat. Au dominat, dar fără mari realizări. Pe final, Bujor, blocat de Bozovic în careu (73), şi neinspirat apoi când a trimis din mijlocului careului, marcat lejer, peste (75), a ofilit şansele echipei sale pentru un succes de răsunet.

Tocma

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 2 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum o ora
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 52 minute
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

VIDEO Salvamontiştii au recuperat patru tineri rătăciţi în Parâng, unii în pantaloni scurţi într-o zonă cu zăpadă

HotNews acum 35 minute
Patru tineri care s-au rătăcit în Masivul Parâng, fără a fi echipaţi corespunzător - unii în pantaloni scurţi, deşi în zonă este zăpadă -, au fost recuperaţi de salvamontiştii hunedoreni, ei fiind găsiţi în uşoară hipotermie şi epuizaţi. Salvamontiş

Şoigu anunţă că forţele ucrainene se retrag de pe toată linia frontului şi spune că trupele ruseşti au cucerit în acest an 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina

News.ro acum 4 ore
Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat vineri că trupele ruseşti au capturat 547 de kilometri pătraţi de teritoriu în Ucraina în acest an, iar în prezent forţele ucrainene se retrag pe toată linia frontului, relatează TASS. Pierderile

Ministerul de Finanţe: Datoria administraţiei publice a trecut pragul de 50% din PIB în februarie, sărind la 52,4%

Mediafax acum 4 ore
În ianuarie, datoria se cifra la 801 miliarde lei, respectiv 49,9% din PIB. La finalul anului trecut, datoria avea o pondere de 48,8% din PIB. În patru ani, stocul datoriei publice s-a dublat, la sfârşitul lunii decembrie 2019 fiind de doar 373 mili

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 4 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°