Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapidiştii au crezut că îl văd pe Bonetti! Negru de supărare, Sabău a explodat: "Nesimţiţilor, vreţi să mă lucraţi?" Reacţia care a născut una dintre revenirile istorice din Giuleşti

Publicat in Pro Sport, luni 27 august 2012 ·

La pauză, Ioan Ovidiu Sabău a intrat în vestiar furios şi şi-a acuzat elevii că joacă atât de prost pentru că vor să-l cureţe

Galeria a bănuit că Sabău e "lucrat", iar din acest motiv a renunţat să-şi mai încurajeze favoriţii

Suporterii îl susţin pe Neluţu Sabău, chiar dacă sâmbătă seara, o parte dintre fani i-a cerut în mai multe rânduri demisia

-CFR 0-2, pauză, iar poveştile cu jucători alergaţi pe liniile de tren din triajul de la Griviţa năpădeau minţile elevilor lui Ioan Ovidiu Sabău. La rândul lui, cu galeria care clocatea sub tabelă şi cu un om mai puţin pe teren, "Moţul" îşi pregătea discursul pentru jucători măsurat în ritmul paşilor apăsaţi spre vestiarul de sub peluza cu bulină roşie. Şi ce le-ar mai putea spune un antrenor jucătorilor săi sub auspiciul celor enumerate mai sus? ProSport a aflat discursul tehnicianului, iar acesta pare inspirat din cel al lui Dario Bonetti, tot de la pauză şi tot la un meci cu CFR. "Ce faceţi mă nesimţiţilor, vreţi să mă lucraţi? Nu jucaţi nimic, eu v-am spus ceva, voi faceţi altceva". Şi se pare că vorbele lui Sabău, fie ca au fost o reacţie la nervi sau pur şi simplu ca un discurs care să motiveze, au trezit din amorţeală fotbaliştii. S-a terminat 3-2 pentru Rapid, iar în Giuleşti a revenit farmecul vieţii, pierdut printre acuze până la pauză.

Interesant este că mulţi dintre ultarşii care au intrat în protest după golul de 2-0 al clujenilor, au avut aceeaşi părere cu a lui Sabău. Cu steagurile împăturite şi aflaţi undeva în colţurile peluzei, fanii au crezut că jucătorii vor să-l cureţe pe antrenor, iar din acest motiv nu pun osul: "Am protestat aseară din cauza lipsei de atitudine pe care au avut-o în prima repriză a meciului. Au fost momente când am crezut că fotbaliştii vor să-şi lucreze antrenorul, iar acest lucru ne-a înfuriat rău. Ne pare rău că Nelu

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 58 minute
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum 55 minute
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum o ora
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 2 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Un nou atac al Rusiei asupra orașului Harkov. Un mort și doi răniți, în urma loviturilor, conform guvernatorului regiunii

Ziare.com acum o ora
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un atac rusesc desfăşurat în cursul nopţii asupra oraşului Harkov, a declarat luni guvernatorul acestei regiuni din nord-estul Ucrainei, aflată de câteva săptămâni sub o nouă ofensivă din partea Moscove

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Horoscop pentru săptămâna 03 - 09 iunie 2024! Se conturează multe dialoguri și călătorii pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 27 minute
Berbec Apar cheltuieli neașteptate în prima parte a săptămânii. Dificil de înțeles imboldurile care te fac să cumperi rapid diverse. Pe de altă parte, este posibil să primești bani, salariul, bonusuri materiale dinspre locul de muncă sau cadouri din

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 10 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°