Biletele pentru meciul de luni dintre Manchester City şi Manchester United s-au epuizat de mai bine de o lună. Pe piaţa neagră, preţul unui tichet a ajuns şi la 1.600 de euro, record absolut pentru Anglia.
Derby-ul oraşului Manchester, care va avea loc lunea viitoare, în etapa a 36-a din Premier League, va stabili un nou record pentru fotbalul din Insulă. Presa engleză scrie că preţul unui bilet pentru meciul care va stabili campioana în Premier League a ajuns şi la 1.600 de euro, record absolut în istoria fotbalului englez! Iniţial, costul unui bilet era de 60 de euro.
Cum s-a ajuns în această situaţie? Tichetele puse în vânzare acum o lună de conducerea lui Manchester City au fost epuizate în doar câteva minute. Bişniţarii au fost pe fază şi au profitat de situaţia strânsă din fruntea Premier League, acolo unde United are doar trei puncte peste City, şi de interesul enorm pentru derby-ul local. Poliţia din Manchester e acum în alertă, întrucât fanii celor două echipe vor sta pe locuri alăturate. Iar suporterii celor două echipe nu privesc cu ochi buni aceste practici: "Nu înţeleg cum un fan al fotbalului poate să îşi vândă biletul pentru un meci atât de important", a spus un susţinător al lui City, dezamăgit că biletele au ajuns pe mâna unor bişniţari.
3 puncte are Manchester United avans în faţa lui City, cu trei etape înainte de finalul campionatului. În tur, "cetăţenii" au câştigat cu 6-1 pe "Old Trafford"
Biletele pentru meciul de luni dintre Manchester City şi Manchester United s-au epuizat de mai bine de o lună. Pe piaţa neagră, preţul unui tichet a ajuns şi la 1.600 de euro, record absolut pentru Anglia.
Derby-ul oraşului Manchester, care va avea loc lunea viitoare, în etapa a 36-a din Premier League, va stabili un nou record pentru fotbalul din Insulă. Presa engleză scrie că preţul unui bilet pentru meciul care va stabili cam