Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poreclită Aussie Kim, Clijsters şi-a confirmat supranumele cîştigînd Australian Open » Şi-a luat cetăţenia!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 30 ianuarie 2011 · ·

În ianuarie 2000, Kim Clijsters îl cunoştea pe Lleyton Hewitt chiar la Melbourne. Cei doi aveau să fie împreună, cu planuri de căsătorie, apoi data nunţii fixată, pînă în octombrie 2004

Australienii au îndrăgit-o pe belgiancă, au numit-o imediat Aussie Kim şi au momit-o cu o adopţie cu acte în regulă. Chiar şi după ce Clijsters a rupt (la telefon) logodna cu pe atunci agitatul Lleyton, lumea de la Antipozi n-a încetat s-o placă. Porecla a rămas, afecţiunea la fel. "Acum simt că, în fine, îmi puteţi spune Aussie Kim", a anunţat ea ieri, amuzată şi emoţionată. "Pentru că acum am cîştigat titlul".

Suspans în finală

Titlul la Australian Open, primul. Al patrulea însă de Mare Şlem pentru belgiancă, după trei succese la US Open. A fost o finală cu chinezoaica Na Li, surpriza frumoasă a turneului, o finală intensă, disputată şi plină de intrigă. După ce asiatica a cîştigat primul set cu 6-3, jucînd un tenis agresiv şi curat, a urmat un act secund plin de break-uri. Kim a fost nevoită să-şi ridice nivelul jocului pentru a întoarce scorul. Au fost momente în care s-a îndoit, s-a grăbit, a privit în sus căutînd un răspuns, un strop de luciditate, o idee bună. Pînă la urmă, a găsit în ea ceea ce căuta: inspiraţia, puterea, viteza, harul.

Eroina Seles

A fost un dublu 6-3 pentru Clijsters în seturile doi şi trei, fără însă ca Na să fi încetat a fi periculoasă. La final, belgianca a izbucnit în lacrimi, lăsînd să se reverse toată emoţia cuceririi acestui titlu, tot ce a închis în ea în ultimii ani. De fapt, dintotdeauna. Mai tîrziu, a recunoscut că şi-a dorit victoria la Melbourne de cînd era o fetiţă. "O vedeam pe Monica Seles cîştigînd, cum urca în tribună să-şi îmbrăţişeze apropiaţii. Discursurile pe care le ţinea, cît de frumos arăta totul", şi-a amintit Kim, adăugînd felia ei de emoţie: "E uimitor. Copleşitor. Atît de

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°